
Viceprimarul Olga Ursu a participat, în perioada 6–8 iunie 2025, la lucrările Summit-ului Anual al Parlamentului Global al Primarilor (Global Parliament of Mayors), desfășurat în orașul Braga, Portugalia.
Evenimentul a reunit primari din întreaga lume, alături de reprezentanți ai rețelelor de orașe și organizațiilor internaționale, având ca temă centrală „Democrația la răscruce – orașele acționează”.
În cadrul summitului, au fost abordate subiecte esențiale legate de consolidarea democrației locale, implicarea cetățenilor în procesele decizionale și rolul administrațiilor municipale în gestionarea provocărilor globale.
Olga Ursu a avut întrevederi bilaterale cu directorul executiv al GPM, Rainer Kern, și alți reprezentanți ai conducerii rețelei. Discuțiile au vizat perspectivele de colaborare în cadrul platformelor internaționale și implicarea activă a Chișinăului în inițiativele coordonate de GPM.
Tot în cadrul summitului, Chișinăul a devenit parte a proiectului european DeCiDE – Boost Democratic Participation in Cities to Recharge Democracy in Europe, coordonat de Parlamentul Global al Primarilor și Human Rights Cities Network. Proiectul își propune consolidarea democrației urbane prin monitorizarea participativă a drepturilor omului și implicarea comunităților locale în elaborarea politicilor publice.
Chișinăul va participa în proiect alături de alte orașe europene precum Braga, Haga, Ghent, Padova, Cracovia, Józsefváros (Budapesta) și Tallinn. Inițiativa presupune colaborarea între autoritățile municipale și societatea civilă în crearea unui sistem de evaluare care să integreze drepturile omului în serviciile publice locale.
Participarea municipiului Chișinău la acest summit reflectă continuitatea angajamentului față de valorile democratice și dorința de a promova un model de guvernare locală transparent, incluziv și orientat spre cetățeni.