
”Educația de calitate începe în clasă și continuă în fiecare spațiu, în care copilu lare acces pentru a învăța. Ne confruntăm cu lipsă de resurse, inechitate în educația urbană și rurală. Blocul Alternativa își propune dotarea grădinițelor cu manuale, actualizarea curriculei în conformitate cu cerințele timpului, echilibrarea volumului de conținut în raport cu vârsta și necesitățile elevilor. Nu putem vorbi despre educație de calitate, fără a face referire la cadre didactice” – a declarat Elena Chiforișin, pedagog, directoare de grădiniță, master în management educațional.
”Profesia didactică rămâne slab motivantă: salariile sunt sub media pe economie, volumul de muncă este ridicat, iar sprijinul pentru dezvoltarea profesională este insuficient. Este necesară o intervenție clară pentru a reda atractivitatea carierei didactice și a opri exodul cadrelor calificate. Blocul Alternativa propune: ajustarea salariilor cadrelor didactice la nivelul salariului mediu pe economie; reformarea grilei de salarizare, astfel încât veniturile să reflecte calificarea, experiența și implicarea profesională; oferirea de locuințe de serviciu sau compensații pentru chirie, pentru cadrele didactice care predau în zone rurale sau greu accesibile”, a declarat Elena Chiforișin.
Veronica Ceban, doctor în științele educației, master în psihologie, directoare de gimnaziu, a vorbit în cadrul conferinței de presă despre soluțiile Blocului pentru combaterea abandonului școlar.
”Acordarea de burse sociale și de merit pentru elevii din familii vulnerabile, printr-un sistem transparent și echitabil, corelat cu frecvența și rezultatele școlare. Asigurarea transportului gratuit pentru elevii din mediul rural. Crearea de programe de educație compensatorie și de reintegrare în școală, pentru copiii care au abandonat sau au fost în afara sistemului educațional, cu sprijin pedagogic, consiliere și mentorat – sunt doar câteva soluții pentru a opri fenomenul abandonului școlar”, a declarat Veronica Ceban.
Educația nu este doar o temă de campanie – este temelia statului pe care Blocul Alternativa vrea să o clădească: un stat al competenței, al echității și al încrederii între oameni și instituții.