
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță prezentarea proiectului științific și cultural „7000 de ani sub vin”, în cadrul unei ședințe comune organizate cu participarea reprezentanților instituțiilor academice, culturale și a sectorului vitivinicol.
Proiectul explorează originile viticulturii în regiunea Europei Centrale și de Est, pornind de la premisele arheologice și botanice care atestă existența viței-de-vie sălbatice pe teritoriul actual al țării noastre încă din epoca Miocenului. Descoperirea unei frunze fosilizate de Vitis teutonica în apropierea localității Naslavcea, alături de prezența actuală a viței-de-vie sălbatice (Vitis sylvestris) de-a lungul râurilor Prut și Nistru, oferă dovezi că această regiune a reprezentat un areal natural vechi în care vița-de-vie a crescut în mod spontan de-a lungul timpului.
Totodată, cercetările prezentate subliniază rolul civilizației Cucuteni–Trypillia, care s-a dezvoltat pe aceste meleaguri în urmă cu aproximativ 7000 de ani. Această cultură, recunoscută pentru organizarea urbană timpurie, locuințele multietajate și practicile agricole avansate, este documentată ca fiind una dintre primele civilizații europene care a cultivat vița-de-vie și a produs vin.
Prin săpături arheologice efectuate la siturile Ruseștii Noi, Săcăreuca și Vărvăreuca-VIII, au fost descoperite semințe de struguri și urme arheobotanice care atestă existența practicilor viticole. Un element simbolic îl constituie o frunză de viță-de-vie imprimată într-un fragment de lut din Brînzeni, datând de acum 6500 de ani, considerată de specialiști o potențială emblemă a tradiției viticole moldovenești.
Un aspect distinctiv al proiectului îl reprezintă producerea experimentală a unui vin din viță de vie sălbatică (Vitis sylvestris), recoltată din zonele împădurite de pe malul Prutului. Procesul a fost documentat științific și realizat în condiții controlate la Crama Mircești și în laboratoarele Universității Tehnice a Moldovei. Această inițiativă deschide direcții noi de cercetare privind vinurile obținute din specii sălbatice și oferă soluții inovatoare pentru adaptarea viticulturii la schimbările climatice.
Având în vedere caracterul transfrontalier al civilizației Cucuteni–Trypillia, care a acoperit teritorii din Republica Moldova, România și Ucraina, proiectul „7000 de ani sub vin” deschide noi perspective de colaborare cu instituții europene de cercetare, interesate de patrimoniul comun al Europei de Sud-Est.