
Astăzi, 8 mai 2025, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a avut o întrevedere oficială cu delegația din Republica Populară Chineză, condusă de SUN Jiangang, Director al Comitetului Special de Management al Fondului Institutului pentru Dezvoltare de Înaltă Calitate a Industriei Economiei Digitale. Delegația a fost însoțită de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, Excelența Sa, Dumitru Braghiș.
Potrivit Primăriei, scopul vizitei a fost familiarizarea cu potențialul social-economic al municipiului Bălți și discutarea oportunităților de colaborare bilaterală, în special privind atragerea investițiilor chineze în dezvoltarea industrială a municipiului, precum și facilitarea exportului produselor locale pe piața din Republica Populară Chineză.
Delegația chineză a manifestat un interes sporit pentru proiectele de dezvoltare economică promovate de autoritățile locale și a discutat cu administrația municipiului despre perspectivele consolidării parteneriatului, inclusiv dintre companiile din Bălți și cele din Republica Populară Chineză.
În cadrul vizitei, delegația a efectuat și o serie de deplasări la agenții economici locali.
Primăria municipiului Bălți își exprimă deschiderea pentru dezvoltarea unor relații economice internaționale solide, bazate pe încredere și cooperare.