
Astăzi, directorul executiv al Administraţia de Stat a Drumurilor, Ștefan Popa, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul de reabilitare a străzii Independenței din or. Sîngerei, faza II, cu scopul de a evalua mersul și stadiul actual al lucrărilor.
Menționăm că proiectul, care are o lungime de 6,47 km, se află în prezent la un stadiu de execuție de peste 30%, având un progres lunar de peste 19% în aprilie curent.
În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de amenajare a intersecțiilor cu străzile locale, reconstrucția trotuarelor, construcția pistelor pentru bicicliști, precum și amenajarea acceselor către gospodării și alte zone adiacente.
Pe parcursul săptămânii trecute au fost realizate următoarele lucrări:
- excavarea sistemului rutier existent la km 3+080–3+429;
- excavare în zona intersecției minore – km 4+779–4+906;
- demolarea îmbrăcămintei din beton asfaltic la km 3+360–3+429;
- construcția trotuarului din pavele gri – km 3+359–4+702 și km 4+046–4+702;
- construcția pistei pentru bicicliști din pavele roșii la km 4+650–4+702 și altele.
Valoarea contractuală este de circa 2,69 milioane de euro, iar termenul de finalizare a lucrărilor este planificat pentru luna august 2025.
Acest proiect este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Administrația de Stat a Drumurilor, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).