
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI continuă activitățile de instruire și prevenire în instituțiile de învățământ din întreaga țară.
În această săptămână, mai mulți copii din grădinițe, școli, gimnazii și licee au participat la exerciții practice de evacuare și lecții educative privind comportamentul corect în situații de urgență.
Activitățile au fost desfășurate de salvatorii din raioanele Edineț, Soroca, Ocnița, Ceadâr –Lunga, Cahul, Bălți, Cantemir, precum și din municipiul Chișinău. Acțiunile au avut drept scop dezvoltarea cunoștințelor și deprinderilor utile a copiilor în prevenirea și reacționarea corectă în situații excepționale.
În cadrul exercițiilor, copiii au fost instruiți cum cum trebuie să se evacueze rapid și în siguranță din clădirile instituțiilor de învățământ în caz de incediu, fiind ghidați de profesori și educatori. Totodată, salvatorii au susținut lecții teoretice privind regulile de comportament în caz de cutremur, incendiu sau alte situații de risc, atât în condiții casnice, cât și în aer liber.
Un accent deosebit a fost pus pe riscurile sezoniere și măsurile de siguranță personală în perioada vacanței de vară. Elevii au avut ocazia să învețe utilizarea mijloacelor de intervenție primară, inclusiv stingătoarele de incendiu și au participat activ la stingerea focarelor improvizate.
De la începutul lunii mai, salvatorii IGSU au desfășurat aplicații de evacuare pentru copii și cadre didactice în numeroase instituții de învățământ din toată țara. Până în prezent, în cadrul acestor activități au fost instruiți peste 4534 copii din 51 instituții educaționale.
Salvatorii vor continua acțiunile de prevenire destinate copiilor pe parcursul întregii luni mai, cu scopul de a pregăti tânăra generație să reacționeze corect și responsabil în situații de urgență, atât în timpul vacanței de vară, cât și în viața cotidiană.