Oraşul Ungheni este unul din cele mai verzi oraşe din republică. Primăria oraşului Ungheni întreprinde măsuri în scopul reamenajării spaţiilor verzi, creării de noi parcuri şi gestionare eficientă a acestora.
În cadrul Campaniei ecologice de toamnă, lansate de Primăria oraşului Ungheni în luna octombrie, au fost iniţiate lucrările de amenajare a două parcuri noi în oraşul Ungheni: scuarul din cartierul Tinereţii şi parcul din sectorul Ungheni-Vale. Ultimul a fost rezultatul acţiunii de înverzire a plaiului natal “Un arbore pentru dăinuirea noastră”, anunţă www.ungheni.md.
Sîmbătă, 7 noiembrie curent, pe teritoriul dintre strada Lacului şi Ştefan cel Mare din sectorul Ungheni-Vale au fost sădiţi peste 350 de copaci de tei şi arţar. Cei care au sădit copacii au fost colaboratorii primăriei, în frunte cu primarul Alexandru Ambros şi un şir de instituţii care au dat curs iniţiativei primăriei, direcţiile Consiliului Raional şi Colegiul Naţional al Poliţiei de Frontieră.
Lucrările de amenajare ale parcului au continuat şi săptămîna trecută. La data de 13 noiembrie curent, angajaţii Primăriei, împreună cu un grup de elevi de la LT „M. Eminescu” şi ÎM „Servicii comunale”, au udat arborii proaspăt sădiţi şi au adunat frunzele şi iarba cosită.
Este de menţionat că pentru zona respectivă, crearea unui parc este cea mai bună soluţie. Conform spuselor primarului Alexandru Ambros, apele freatice sunt prea aproape de suprafaţă, iar construcţiile pe acest teritoriu sunt practic imposibile. Astfel, în ceva timp, sectorul respectiv va avea un parc de toată frumuseţea.
„Am plantat copacii, i-am udat şi am efectuat lucrări de amenajare. În perspectivă, ne propunem să refacem izvorul care curge pe acest teritoriu şi să amenajăm un rîuleţ. Pentru întreţinerea parcului am găsit o soluţie foarte bună: iniţierea parteneriatelor pentru zonele verzi, prin care instituţiile de învăţământ vor lua sub patronaj anumite zone verzi din oraş”, a menţionat primarul Alexandru Ambros.
Prima instituţie care a acceptat acest parteneriat este Colegiul Naţional al Poliţiei de Frontieră. Ei au binevoit să-şi asume responsabilitatea pentru întreţinerea parcului nou creat în sectorul Ungheni-Vale, în apropierea sediunui colegiului, mai ales că au participat la crearea acestuia prin sădirea primilor copaci.
„Ne dorim cu toţii un oraş verde şi frumos. Datorită acestor parteneriate, fiecare cetăţean, chiar de la cea mai fragedă vîrstă, va putea contribui direct la acest lucru. Proiectul cu parteneriatele pentru zonele verzi este abia în faza iniţială. Ne propunem diverse acţiuni pentru a valorifica enormul potenţial uman al oraşului Ungheni”, a declarat primarul Alexandru Ambros.
În timp ce în sectorul Ungheni-Vale se lucra cu spor la plantarea arborilor, mai multe instituţii şi locuitori din oraş s-au alăturat campaniei lansate de Primăria oraşului Ungheni şi au făcut curăţenie în spaţiile adiacente clădirilor în care activează sau locuiesc, măturînd şi evacuînd frunzele căzute.
Primăria orașului Ungheni aduce sincere mulţumiri tuturor celor care au fost receptivi şi au dat dovadă de spirit gospodăresc, contribuind la curăţenia şi înverzirea oraşului nostru.
Elena Ivanov