
Ieri, consilierii raionali s-au întrunit în ședință ordinară pentru a examina cele 32 chestiuni propuse pe ordinea de zi de către președintele raionului, Iurie Tulgara.
Prin urmare, în cadrul ședinței de astăzi au fost examinate și propuse spre aprobare următoarele decizii importante:
– Cu privire la raportul de executare a bugetului raional pentru anul 2024;
– Cu privire la corelarea bugetului raional cu bugetul de stat pentru anul 2025;
– Cu privire la alocarea unor mijloace financiare din soldul bugetar disponibil al Consiliului raional;
– Cu privire la alocarea unor mijloace financiare din componenta raională pentru educație;
– Cu privire la dezvoltarea socio-economică a raionului Telenești în anul 2024 şi obiectivele prioritare pentru anul 2025;
– Cu privire la organizarea odihnei şi întremării copiilor şi adolescenţilor în sezonul estival 2025;
– Reorganizarea IP Gimnaziul s. Nucăreni;
– Reorganizarea IP Gimnaziul s. Vadul Leca;
– Reorganizarea IP Gimnaziul s. Băneștii;
– și altele.
Majoritatea deciziilor au fost aprobate, excepție făcând cele 3 chestiuni care nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate. Acestea vizează reorganizarea instituțiilor publice de învățământ: IP Gimnaziul s. Nucăreni, IP Gimnaziul s. Vadul Leca și IP Gimnaziul s. Băneștii Noi.
Ședința a fost prezidată de Macari Veniam.
Deciziile aprobate vor putea pot fi consultate, după intrarea în vigoare, pe pagina oficială a Consiliului raional www.telenesti.md