
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de Poliție din Chișinău și cu sprijinul celor din Ialoveni, anunță o captură de droguri de aproximativ 225.000 lei și un laborator clandestin de creștere a plantelor de canabis.
Urmare a capturii, oamenii legii investighează penal cinci bărbați din Chișinău și Ialoveni, cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani. În privința a doi din aceștia, printre care se regăsește și liderul grupului infracțional, în domiciliului căruia a fost găsit laboratorul clandestin supravegheat prin cameră video, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a fost aplicat arestul preventiv pentru 20 de zile. Ulterior, la trimiterea dosarului penal în judecată de către procurorii PCCOCS, instanța de judecată urmează să decidă cu privire la rămânerea acestora și altor învinuiți în custodia statului pentru ispășirea pedepsei în baza sentinței.
Potrivit oamenilor legii, liderul din Ialoveni al grupului infracțional, responsabil de laboratorul clandestin, a convins alți doi bărbați din Ialoveni să ia de la acesta droguri în cantități mari pentru vânzare. Aceștia, la rândul lor, ar fi convins alte persoane din Ialoveni și Chișinău să le ofere drogurile clienților finali.
Așadar, în cadrul perchezițiilor la domiciliile și mașinile bărbaților învinuiți a fost ridicat aproximativ 0,5 kg de muguri de marijuana, 100 gr. de ciuperci cu efect halucinogen și 100 gr. de frunze ale plantei de canabis. De asemenea, au fost ridicate și accesorii vânzării acestor droguri, precum cântare la scară mică, aparate de vacumat ale ambalajelor în care erau pregătite drogurile pentru clienți și telefoane pentru comunicare între membrii grupului infracțional și între aceștia și clienți.
Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.