
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își exprimă ferm dezacordul față de hotărârea Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale dispozițiile legale ce conferă Adunării Populare a Găgăuziei dreptul de a participa la procesul de desemnare a procurorului Autonomiei.
Socialiștii au amintit că, la inițiativa PSRM, “la finele anului 2020, au fost adoptate modificări importante în legislație, menite să consolideze statutul de autonomie al UTA Găgăuzia. Aceste modificări au fost aprobate de Parlament și promulgate de cel de-al cincilea președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. A fost un pas concret spre asigurarea unei autonomii reale în cadrul unui stat unitar, cu respect față de voința locuitorilor regiunii”.
“Considerăm că decizia adoptată astăzi subminează nu doar echilibrul relațiilor dintre Centru și Autonomie, ci face imposibil și un dialog constructiv privind reglementarea transnistreană, unde temele autonomiilor și ale statutelor speciale joacă un rol-cheie.
PSRM va insista asupra revizuirii abordărilor care încalcă principiile descentralizării și ale unui dialog echitabil cu regiunile. Astfel de decizii, luate unilateral, fără consultarea Autonomiei și fără o dezbatere publică amplă, nu fac decât să accentueze neîncrederea și să alimenteze diviziunile interne din țară.
Facem apel la respectarea strictă a Legii din 1994 privind statutul special al Autonomiei Găgăuze, la respectarea compromisurilor asumate anterior și la continuarea unui dialog deschis și respectuos între Chișinău și Comrat”, a menționat PSRM.