
Soluțiile de proiect pentru construcția drumului de ocolire a localității Grigorievca au fost discutate astăzi în cadrul unei ședințe a Consiliului Tehnico-Economic.
În cadrul ședinței, reprezentanții companiei de proiectare au propus soluțiile tehnice pentru elaborarea proiectului de execuție privind construcția drumului republican R30 Anenii Noi – Căușeni – Ștefan Vodă – frontieră cu Ucraina (drumul de ocolire a s. Grigorievca).
Lungimea sectorului propus pentru construcție este de 3.188 metri, și începe de la intrarea în satul Grigorievca, având ca scop devierea traficului rutier de tranzit din intravilanul localității.
Această inițiativă este parte a eforturilor de modernizare a infrastructurii rutiere și de reducere a impactului traficului greu asupra locuitorilor.
Pe lângă prezentarea detaliilor tehnice, membrii Consiliului au analizat aspecte esențiale precum intensitatea actuală a traficului și prognoza evoluției acestuia pentru următorii ani. Potrivit evaluărilor, intensitatea traficului rutier pentru perioada de perspectivă este de aproximativ 7.800 vehicule efective/24 ore.
Printre soluțiile tehnice și măsurile prevăzute în cadrul proiectului se numără:
- două intersecții la nivel cu drumuri de acces spre s. Grigorievca;
- accese laterale și podețe amplasate atât pe drumul principal, cât și pe cele secundare;
- lucrări de artă (poduri și podețe) și amenajarea șanțurilor pentru evacuarea apelor pluviale.
Proiectul va contribui la îmbunătățirea infrastructurii rutiere regionale, reducerea timpului de deplasare, precum și la creșterea siguranței traficului rutier pentru locuitorii din regiune și toți utilizatorii de drum.