
Procuratura raionului Edineț anunță că printr-o sentință recentă a Judecătoriei Edineț, sediul Central, un bărbat de 36 de ani a fost condamnat pentru tentativă de omor, cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani.
Potrivit probatoriului administrat de procurori, în noaptea lui 21 septembrie 2024, inculpatul s-a aflat la domiciliul mamei sale, situat într-un sat din raionul Edineț, unde era prezentă și mătușa sa. În intenția de a le omorî, acesta a luat o sticlă cu benzină, le-a stropit pe ambele și a încercat să le incendieze folosind o brichetă.
Întrucât bricheta nu a emis scânteie, victimele au reușit să fugă în stradă, împiedicând astfel consumarea faptei. Ulterior, inculpatul a incendiat dormitorul locuinței, a spart un geam și a părăsit locul faptei într-o direcție necunoscută.
În ședința de judecată, inculpatul vina și-a recunoscut-o parțial, acesta fiind în arest preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței.
Sentința este cu drept de apel.