Marţi, 17 noiembrie 2015 a avut loc şedinţa comisiei raionale de sănătate publică, unde au participat preşedintele Raionului Soroca dl Mihai Mîţu, vicepreşedintele raionului Soroca dl Vladimir Nicuţă, medicii-şefi ai IMSP Centrelor de Sănătate din raion. Ordinea de zi a şedinţei inclus 5 subiecte.
Referitor la situaţia epizootică la rabie şi pesta porcina în Raionul Soroca s-a menţionat faptul, că pe parcursul anului curent în raion au crescut semnificativ numărul cazurilor de rabie, cazuri înregistrate în majoritatea localităţilor. De asemenea este în creştere şi numărul persoanelor ce au fost în contact sau au avut de suferit. Starea de lucruri este determinată în mare parte de numărul mare de animale fără stăpîn (cîini, pisici).
În totalul cazurilor înregistrare ponderea îmbolnăvirii de la animalele cu stăpân este mai mare. S-a accentuat activitatea nesatisfăcătoare a actorilor implicaţi în profilaxie, micşorarea numărului de animale vagabonde, vaccinare. Problemele date sunt rar examinate în cadrul şedinţelor consiliilor locale.
În cadrul şedinţei a fost examinată şi chestiunea privind promovarea modului sănătos de viaţă inclusiv prin activităţi, articole în mass-medie, lecţii, convorbiri, desfăşurate de instituţiile medico-sanitare publice din raion.
Hotărârile adoptate vor fi publicate pe situl Consiliului raional Soroca şi în mijloacele de informare în masă.
Elena Ivanov