
Forul deliberativ al raionului Drochia s-a întrunit, marți, 18 martie 2025, în ședință extraordinară, la cererea Președintelui raionului, Vasile Cemortan (dispoziția nr. 02/1-5-12 din 13 martie 2025). Din 33 consilieri ai Consiliului raional aleși au fost prezenți 30.
Consiliera Ecaterina Murtacaeva a fost aleasă de către Consiliul raional prin vot deschis, pentru durata şedinţei în cauză, în calitate de preşedinte. Respectiv, consilierul Mihail Bursacovschi a fost desemnat pentru a semna deciziile consiliului în cazul în care preşedintele şedinţei se va afla în imposibilitatea de a le semna.
Aleșii raionali au examinat și adoptat, potrivit ordinii de zi aprobate, 8 decizii, inclusiv „Cu privire la contul de încheiere a exercițiului bugetar pe anul 2024”.
În cadrul ședinței, în temeiul și în conformitate cu prevederile art. 61 lit.a), art. 62 alin. (1) lit. d), alin. (2) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public au fost încetate raporturile de serviciu cu dna Irina Vița, șefă Direcție finanțe a Consiliului raional, în circumstanțe ce nu depind de voința părților. În acest sens și în semn de profundă recunoștință și apreciere pentru realizarea performantă a obligaţiunilor relevante serviciului public, pentru devotament şi dedicaţie profesională, activitate prodigioasă în domeniul finanțelor publice locale, dnei Irina Vița i-a fost acordată Diplomă de gratitudine.