
Astăzi, 11 martie, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a întreprins o vizită de lucru în raionul Cimișlia. În cadrul acesteia, a avut întrevederi cu conducerea raionului, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, cu primarii localităților și cu șefii serviciilor desconcentrate.
În cadrul discuțiilor desfășurate în sala de ședințe a Consiliului Raional Cimișlia, s-au prezentat rezultatele obținute în raionul Cimișlia datorită programelor guvernamentale „Satul European”, „Satul European Expres” și „Satul European 2”. Aceste fonduri au fost alocate pentru modernizarea infrastructurii, renovarea grădinițelor, școlilor și caselor de cultură, construcția rețelelor de apă și canalizare, precum și amenajarea terenurilor sportive.
Președintele Parlamentului a avut un dialog deschis cu primarii, care și-au exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat în dezvoltarea comunităților. Totodată, edilii au adus în atenție provocările cu care se confruntă administrația publică locală, inclusiv dificultăți financiare, legislative și birocratice, ce îngreunează implementarea proiectelor locale.
În încheiere, Igor Grosu a subliniat importanța vizitelor în teritoriu pentru a înțelege mai bine nevoile și așteptările cetățenilor din întreaga țară. Totodată, acesta a remarcat că raionul Cimișlia reprezintă un exemplu al potențialului de dezvoltare regională.
Vizita reconfirmă angajamentul autorităților centrale pentru susținerea și dezvoltarea localităților din raionul Cimișlia.