
Ieri, 5 martie, în Palatul Municipal de Cultură a avut loc concertul festiv „Femeia, eternă poveste”, dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul colectivelor artistice din municipiu și a reprezentat un cadou special pentru toate femeile din Bălți.
Pe scenă au evoluat artiști talentați, ansambluri coregrafice și grupuri vocale, oferind publicului o atmosferă caldă și emoții de neuitat.
Programul concertului a inclus atât melodii binecunoscute, cât și momente artistice originale, prin care a fost exprimată admirația și recunoștința față de femei pentru dragostea, grija și munca lor neobosită.