
Consiliul raional Ialoveni va organiza și desfășura Campionatul raionului Ialoveni la baschet, masculin, faza finală, duminică, 2 martie, în incinta sălii de sport a Liceului Teoretic ,,Petre Ștefănucă”, cu începere de la ora 09:30.
La competiția sportivă sunt invitați toți amatorii sportului și suporterii pentru a încuraja echipele învingătoare ale competițiilor zonale din localitățile: or. Ialoveni, s. Costești, c. Țipala și s. Văsieni.