
Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Chișinău anunță mai multe percheziții în mun. Chișinău, Edineț și Ungheni într-un dosar de escrocherie. Potrivit datelor preliminare, un grup de persoane, identitatea cărora la moment nu poate fi dezvăluită, din care fac parte atât cetățeni ai Republicii Moldova dar și ai altor state, abuzând de încrederea unei persoane în etate, ar fi convins-o să investească 400 000 de lei prin intermediul unor platforme online de tranzacționare a criptomonedelor, deposedînd-o ulterior de întreaga sumă.
În urma acțiunilor de urmărire penală, de la domiciliile suspecților au fost ridicate dispozitive electronice de stocare a informațiilor, persoanele vizate în acest caz urmând a fi audiate.
Cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Chișinău.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.