Secretarul de stat în domeniul urbanismului, construcțiilor și locuințelor, Veaceslav Șipitca, a discutat cu autoritățile raionului Cimișlia despre implementarea Codului urbanismului și construcțiilor, în cadrul unei vizite de lucru.
La întâlnirea cu președintele raionului, primari și arhitecți din cadrul autorităților publice locale, au fost abordate provocările și soluțiile aduse de noul Cod al urbanismului, intrat în vigoare la 30 ianuarie 2025. A fost subliniat impactul noilor reglementări asupra dezvoltării locale și măsurile de sprijin pentru implementarea acestora. De asemenea, participanții au fost informați despre noile proceduri care vor facilita un proces mai transparent și eficient în emiterea actelor permisive și în realizarea proiectelor de construcții. Un alt obiectiv atins odată cu implementarea noului Cod vizează accelerarea dezvoltării rurale și stoparea migrației prin facilitarea procesului de construcție a locuințelor în mediul rural.
În contextul vizitei, secretarul de stat a verificat și blocul locativ din Cimișlia destinat persoanelor social vulnerabile, aflat în faza de pregătire pentru recepția lucrărilor. Acesta include 49 de apartamente construite în cadrul Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile II, de care vor beneficia persoanele cu dizabilități severe, familiile numeroase și familiile care întrețin copii cu dizabilităţi, persoane sau familii în care cel puţin unul dintre membrii familiei este angajat al unei instituţii bugetare sau activează în sfera serviciilor publice. Beneficiarii finali sunt selectați de o comisie instituită la nivel local, în baza unor criterii riguroase de eligibilitate.