Biblioteca „Mihail Ciachir”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, și-a redeschis ușile, după reabilitare. Cu o tradiție de peste 30 de ani, aceasta este un centru modern de informare, educație și cultură.
Cu această ocazie, a fost dezvelit și bustul marelui savant, Mihail Ciachir, un simbol al culturii și identității găgăuze, precum și prezentată reparația capitală realizată în interiorul bibliotecii.
Împreună cu Excelența Sa, Uygar Mustafa Sertel, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, Tarik Mese, coordonatorul Agenției Turce de Colaborare și Coordonare (TIKA) în Republica Moldova și dr. Mahmud Çevik, vicepreședinte al Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă, Primarul General, Ion Ceban, a depus flori la bustul lui Mihail Ciachir, amplasat în fața instituției.
Biblioteca „Mihail Ciachir”, care a fost inaugurată pentru prima dată în anul 1992, în sectorul Râșcani al Capitalei, pe strada Florilor, nr. 12/1, a fost renovată cu suportul Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă TIKA.
Evenimentul, desfășurat sub genericul „Biblioteca renovată: un nou început”, marchează un moment important în promovarea educației, oferind, de asemenea, comunității găgăuze o platformă pentru păstrarea tradițiilor.
Pentru tinerii noștri, este o sursă de inspirație și un drum spre noi cunoștințe.
Republica Moldova este o țară în care conviețuiesc 35 de etnii. Indiferent de limba vorbită sau tradițiile moștenite, toți cetățenii trebuie să se respecte reciproc și să trăiască în armonie.
În prezent, Biblioteca „Mihail Ciachir” oferă servicii educaționale pentru comunitatea chișinăuiană, printre care:
-Serviciul Connect Plus – formarea competențelor digitale;
-Atelierul de lectură „Povești de peste mări și țări” – formarea culturii lecturii;
-Clubul Ludic – formarea culturii lecturii prin joc;
-Clubul „Inimi înțelepte” / „Мудрые сердца” – incluziunea socială a seniorilor.
Biblioteca „Mihail Ciachir” are aproape 3.500 de utilizatori activi și este vizitată anual de circa 24.000 de persoane, care împrumută aproximativ 20.270 de documente dintr-un total de 26.277 de materiale.