La 28 ianuarie 2025, în comuna Tigheci, raionul Leova, a fost inaugurată oficial prima spălătorie socială din regiune. Noul serviciu social a fost realizat de către Asociația Obștească „Tighecenii de pretutindeni”, în parteneriat cu primăria din localitate, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al partenerilor locali. Proiectul este o inițiativă inovatoare ce vizează sprijinirea grupurilor vulnerabile din comunitățile rurale, oferindu-le acces gratuit la servicii de spălătorie, igienă personală și activități de socializare.
Potrivit unui comunicat, cCu un buget total de 27.900 EUR, completat de contribuții semnificative din partea Primăriei Tigheci (60.000 MDL) și donații comunitare (35.000 MDL), proiectul a fost implementat pe parcursul a 11 luni, între martie 2024 și ianuarie 2025.
Din acești bani a fost reparat spațiul destinat serviciului, oferit de către primărie. Ulterior acesta a fost dotat cu echipamentul și mobilierul necesar funcționării (mașini de spălat și uscat rufele, fier de călcat, masă de călcat, dulapuri, mese, scaune, aparat de condiționat aerul, televizor etc.)
„Proiectul reprezintă un pas important în sprijinirea celor care au cea mai mare nevoie. Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul de a susține dezvoltarea comunităților rurale și de a îmbunătăți viața persoanelor vulnerabile. Lansarea spălătoriei sociale este un exemplu concret de cum colaborarea dintre organizațiile societății civile și autoritățile publice poate aduce schimbări pozitive și durabile în comunitate. Suntem convinși că acest serviciu va îmbunătăți considerabil viața beneficiarilor,” a declarat Irina Beșliu, Manager de Programe în cadrul Delegației UE la Chișinău, prezentă la eveniment.
Primăria comunei Tigheci a sprijinit activ proiectul și, conform acordului de parteneriat, va prelua în gestiune serviciul de spălătorie socială, asigurând funcționarea acestuia pe termen lung.
„Pentru comunitatea noastră, acest proiect reprezintă mai mult decât un serviciu social – este o șansă la demnitate și solidaritate. Primăria își asumă responsabilitatea de a continua acest serviciu și de a asigura accesul la el pentru cei care au cea mai mare nevoie,” a subliniat primara comunei Tigheci, Angela Crețu.
Serviciile oferite de spălătoria socială sunt gratuite și se adresează persoanelor în vârstă, familiilor numeroase, persoanelor cu dizabilități sau celor imobilizate, care nu au acces la apă, canalizare sau condiții de igienă adecvate la domiciliu. În comuna Tigheci lista include circa 270 de astfel de persoane.
Totodată, în cadrul proiectului au fost create două locuri de muncă. Personalul angajat a fost instruit pentru a asigura servicii de calitate.
„Lansarea spălătoriei sociale este o dovadă a impactului pe care colaborarea între organizații, autorități publice și finanțatori internaționali îl poate avea asupra bunăstării comunităților rurale. Ne bucură să vedem că întreaga comunitatea s-a implicat în dezvoltarea proiectului: unele persoane au donat sume de bani, alții s-au implicat în diverse activități în calitate de voluntari. Ne-ar place ca modelul spălătoriilor sociale pe care-l dezvoltăm în cadrul proiectului „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri în dezvoltarea serviciilor sociale reziliente” să fie preluat și de către alte localități din Republica Moldova”, a opinat Svetlana Hangan, directoare de proiect, Keystone Moldova.
Până în prezent, în cadrul proiectului au fost lansate încă alte 10 servicii de spălătorie socială în satul Domulgeni (r-l Florești), satul Izvoare (Florești), satul Viișoara (r-l Edineț), satul Corpaci (r-l Edineț), satul Șeptelici (Soroca), satul Sălcuța (r-l Căușeni), satul Ciuciuleni (Hîncești), satul Pîrlița (Ungheni), satul Cărbuna (Ialoveni), orașul Cimișlia.