Ministerul Mediului a organizat astăzi audieri publice pentru a dezbate propunerile de modificare a regulamentelor privind gestionarea anvelopelor uzate, uleiurilor uzate și vehiculelor scoase din uz. Evenimentul a fost moderat de Grigore Stratulat, Secretar de Stat, și a reunit experți, agenți economici și reprezentanți ai instituțiilor de mediu.
Printre principalele modificări discutate s-au numărat: transferul responsabilității pentru atingerea țintelor de reciclare către sistemul colectiv, nu către membrii acestuia, precum și diferențierea plasării pe piață în funcție de tipurile de utilizare (profesional, personal și comercial). De asemenea, s-a propus ca producătorii să garanteze funcționarea punctelor de colectare în locații strategice, atât în orașele mari, cât și în localitățile mai mici, prin organizarea de campanii de colectare.
Scopul acestei întâlniri a fost de a colecta sugestii și opinii de la toți actorii implicați pentru îmbunătățirea reglementărilor și asigurarea unei gestionări mai eficiente a deșeurilor generate de aceste produse. Ministerul Mediului își propune astfel să sprijine creșterea gradului de reciclare și valorificare a anvelopelor uzate, uleiurilor și vehiculelor scoase din uz, contribuind la protecția mediului și promovarea economiei circulare. Propunerile finale pot fi transmise până la data de 7 februarie 2025 către Ministerul Mediului la adresa de e-mail: cancelaria@mediu.gov.md.