În cadrul vizitei de lucru din nordul țării, Președinta Maia sandu s-a întâlnit cu locuitorii satului Plop din raionul Dondușeni, dar și din alte sate din vecinătate.
„Oamenii din satul Plop, Dondușeni, se mândresc cu localitatea lor și vor să continuăm împreună proiectele de modernizare. Știu cât de important este să îmbunătățim condițiile de viață pentru toți cetățenii noștri. De aceea, investim în dezvoltarea satelor și orașelor – în drumuri mai bune, servicii medicale, apeducte și rețele de canalizare. ”, a subliniat șefa statului.
Satul Plop a beneficiat de mai multe proiecte importante în ultimii ani, menite să îmbunătățească infrastructura locală, să protejeze mediul și să dezvolte comunitatea. Un teren de joacă modern a fost amenajat pentru copiii din sat, prin Programul Satul European Expres, cu o investiție de 432 mii lei, iar un parc fotovoltaic este în curs de construcție pentru a furniza energie grădiniței, casei de cultură și primăriei, cu un buget de 774 mii lei, prin intermediul ediției a doua a Satului European.
De asemenea, casa de cultură a fost renovată cu sprijinul Guvernului României, prin proiectul „Tradiții transmise prin generații,” care a implicat o investiție de 1 milion lei.