Un bărbat de 42 de ani din capitală a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea unui omor, în timp ce se afla la braconaj.
Polițiștii Inspectoratului de la Buiucani au fost alertați puțin după miezul nopții de către suspect, acesta comunicând că a împușcat o persoană.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că suspectul împreună cu victima, un bărbat de 56 de ani, vânau ilegal în extravilanul comunei Trușeni.
În cadrul acțiunilor procesual penale, suspectul a comunicat că a efectuat o împușcătură, ulterior constatând că în acea direcție se afla victima. Bărbatul a decedat la fața locului.
Polițiștii au ridicat arma de model TOZ 122, deținută legal de către suspect, fiind inițiată o cauză penală pentru omor.
Acțiunile de investigare și urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.