Sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 06:35 minute, pompierii Direcției situații excepționale au fost anunțați că patru persoane, dintre care trei minori din satul Gherman, raionul Ungheni au fost internate în Spitalul clinic raional Ungheni, cu diagnosticul de intoxicare cu monoxid de carbon.
Pompierii din Ungheni s-au autosesizat și au mers la fața locului, pentru studierea situației. Se presupune că monoxidul de carbon a fost emanat de la soba care era folosită în locuința acestora. Starea persoanelor, dintre care mama copiilor de 43 de ani și cei trei minori, băieți de 3, 9 și 11 ani este stabilă și sînt în afara oricărui pericol.
Alte circumstanțe ale acestui caz se stabilesc.
Pompierii în acest context, avertizează despre importanța respectării normelor de securitate în sezonul rece al anului, cînd sînt exploatate sobele de încălzit. Nu se recomandă ca focul să fie lăsat aprins în sobă, pe timp de noapte, iar zilnic încăperile trebuie aerisite, pentru a împiedica cazurile de intoxicație, cu pericol pentru viață.
Elena Ivanov