Campioana Moldovei la fotbal, Petrocub Hîncești a fost desemnată cea mai bună echipă a anului 2024 la ”Gala Sportului”, organizată astăzi de Ministerul Educației și Cercetării.
Diplome au primit Echipa Națională de fotbal și postul de televiziune We Sport.
Naționala, care a fost reprezentată la eveniment de selecționerul Serghei Cleșcenco, a fost premiată ”în semn de recunoștință pentru rezultatele remarcabile obținute în anul 2024, precum și pentru contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova pe arena sportivă internațională.”
Postul de televiziune al FMF, ”We Sport”, reprezentat de directoarea Zinaida Jioară, a fost remarcat ”pentru profesionalism în promovarea valorilor sportive și atitudine echidistantă în prezentarea evenimentelor sportive naționale și internaționale.
Cei mai buni sportivi moldoveni ai anului 2024, versiunea MEC, au fost desemnați luptătoarea Anastasia Nichita, medaliată cu argint la Olimpiada de la Paris și canotorul ucrainean (naturalizat) Serghei Tarnovschi, medaliat cu bronz la Olimpiadă.