Un singur guvern pentru România şi Republica Moldova – asta au cerut manifestanţii societăţii civile, care au participat ieri seara la un flashmob de solidaritate pentru poporul român. Totodată, manifestaţia va continua şi astăzi, 6 noiembrie, ora 19.00 în faţa monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău.
Participanţii la eveniment vor veni cu un tricolor imens în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare, cu pancarte şi tricoloare, pentru a cere apropierea celor două maluri de Prut. „În această conjunctură politică instabilă din Republica Moldova şi România, cerem un Guvern comun, un guvern capabil să satisfacă toate necesităţile cetăţenilor săi, cu oameni oneşti şi competenţi. A venit timpul să spunem lucrurilor pe nume, a venit timpul pentru Reunire”, afirmă Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie”, unul din organizatorii evenimentului.
Organizatorii anunță că vor manifesta în fiecare seară, de la ora 19.00, până când atât conducerea de la București, cât și cea de la Chișinău vor da curs solicitărilor formulate în apelul public lansat în cadrul flashmobului.
Diana Munteanu