Proiectul de reabilitare a sistemului de iluminare stradală, lansat în vara anului curent, a fost finalizat. Lucrările au fost încheiate în ajunul Hramului orașului, așa cum a promis anterior, Primarul Ilan Șor, anunță www.orhei.md.
Din luna august, când a fost dat startul proiectului de reabilitare, au fost schimbate toate cablurile vechi din oraș cu o lungime totală de 65 kilometri, acestea fiind înlocuite cu conductor izolat torsadat.
Mai mult, rețeaua electrică a fost extinsă, fiind tras cablu suplimentar cu o lungime de 11 km și instalați peste 200 de piloni noi pe străzile unde nu exista iluminare: Brazilor, Codreanca, Meșteșugarilor, V.Cupcea, B.Glavan, pe segmente ale străzilor M.Eminescu, C.Stamati, S.Lazo, V.Lupu, dar și în câteva zeci de curți din oraș.
Pe lângă aceasta, au fost reînnoite corpurile de iluminat, fiind instalate peste 1300 de becuri tip LED, care sunt mult mai econome și rezistente în comparație cu cele de tip vechi. Până la începutul proiectului, în Orhei ardea lumina doar pe 1600 de stîlpi. Astăzi numărul acestora a ajuns la 3000.
Astfel s-a reușit iluminarea totală a orașului, spre bucuria locuitorilor care țin să-și exprime mulțumirea prin numeroase mesaje, trimise la adresa primăriei și pe pagina oficială a primarului Ilan Șor de pe o rețea de socializare.
Iată doar câteva dintre acestea:
“Sincere mulțumiri cu iluminarea străzilor d-lui primar Ilan Șor din partea locatarilor de pe str. Alunița, microraionul Nistreana. Succese mari în continuare!”, Aurelia Cebotari.
“Mult stimate domnule primar! Locuitorii str.1mai 28 Vă aduc sincere mulțumiri pentru receptivitatea cu care ne-ați rezolvat problema iluminării din fața blocului. În sfîrșit avem lumină!” , Ludmila Frunze.
“Mulțumesc pentru lumina stradală (curtea M.Eminescu 11,13,15,19)” Veaceslav Marcauțan.
“D-le primar Ilan Șor și Primaria Orhei, doresc să vă transmit calde mulţumiri pentru instalarea luminii stradale pe strada Vasile Mahu nr. 62. De 15 ani nu am mai vazut iluminație în drum și după orele 20.00 îmi era frică să ies la magazin prin bezna care era”, Lilia Korolețcaia.
În raportul său pentru primele 100 de zile de activitate, Primarul Ilan Șor a anunțat că în următorii 2 ani la Orhei va fi realizat și proiectul de iluminare a trotuarelor, lipsa căreia la moment este o problemă nu doar pentru Orhei, ci și pentru toate orașele din țară.
Elena Ivanov