Elevii Liceului Teoretic „Mihail Ciachir” din Ceadîr-Lunga, care studiază în limba română, beneficiază de săli de clasă renovate și dotate cu mobilier și echipamente moderne, dar și de cărți de literatură artistică și materiale didactice necesare procesului de învățământ. În plus, școala a reușit, cu sprijinul partenerilor străini, să instaleze corpuri moderne de iluminat pentru creșterea eficienței energetice a instituției.
„Limba română apropie oamenii. Trebuie să o învățăm și să o vorbim bine, iar noi, ca și autorități, vom face eforturi mai mari pentru a vă susține în acest proces. Vom continua schimburile de experiență care au loc în România, oferirea de materiale didactice și formări la Chișinău pentru a asigura un nivel bun de studiere a limbii române pentru toată lumea”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, în cadrul unei vizite la această școală, împreună cu partenerii de dezvoltare care au contribuit la modernizarea instituției.
„Unul din programele de suflet ale guvernului român este parteneriatul cu Republica Moldova în domeniul educației și cercetării. Suntem foarte recunoscători receptivității de aici, atât la nivelul Guvernului Republicii Moldova, dar și la nivelul fiecărei instituții de educație. Există multe oportunități oferite de sistemul educațional din România precum bursele școlare sau universitate, la care sunteți eligibili”, a notat Ovidiu Năftănăilă, Prim-Colaborator la Ambasada României în Republica Moldova în cadrul vizitei la LT „M. Ciachir” din Ceadîr-Lunga.
„Astăzi celebrăm inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de a îmbunătăți calitatea și condițiile educaționale în toată țara prin rețeaua de Școli Model din care face parte și Liceul Teoretic „Mihail Ceachir”. Acești pași sunt importanți pentru viitorul educației din Republica Moldova, atât pentru copiii de aici, cât și pentru copiii refugiați din Ucraina”, a declarat Barbora Žáčková de la Ambasada Republicii Cehe în Republica Moldova.
„Prin eficientizarea energetică şi îmbunătățirea infrastructurii școlare, acest proiect asigură copiilor un proces de studii mai favorabil. Totodată, această inițiativă servește atât copiii care au fost nevoiți să se refugieze aici din Ucraina, cât și cei din comunitățile moldovenești vulnerabile. Cetăţenii moldoveni au demonstrat o solidaritate și o compasiune remarcabile față de vecinii lor, rămânând uniți în fața consecințelor nedrepte și devastatoare ale războiului”, a declarat Guillermo Llinas, Director de țară la People in Need Moldova.
Renovarea sălilor de clasă destinate elevilor care studiază în limba română a fost realizată cu sprijinul organizației internaționale People in Need Moldova, investiția având o valoare totală de 444 000 lei. Organizația a contribuit și la creșterea eficienței energetice a școlii, prin instalarea unor corpuri moderne de iluminat, ferestre termoizolante și un sistem de încălzire, în valoare de 2,7 milioane lei.
Sălile de clasă au fost dotate cu mobilier și echipamente noi, datorită sprijinului oferit de Organizația Națiunilor Unite pentru Refugiați Moldova, cu o investiție de 115.000 lei. Guvernul României a contribuit la renovarea unei săli de clasă pentru programul prelungit, în valoare de 100.000 lei, și a donat un set de cărți de literatură artistică.