În 4 ani de zile, pe durata primului mandat al președintelui FMF, Leonid Oleinicenco, FMF a cunoscut o ascensiune semnificativă, atât din punct de vedere instituțional, cât și la nivel de performanțe sportive. Detalizând evoluția fotbalului moldovenesc în această perioadă, vedem o gamă largă de acțiuni, care au dus la această creștere. Începând de la crearea proiectelor sociale de promovare a fotbalului la nivel de copii și juniori, îmbunătățirea relațiilor de parteneriat cu autoritățile publice locale și centrale, organizațiile internaționale sau ambasade, până la crearea unor competiții noi pentru categorii de vârstă noi, atât la nivel de amatori, cât și cel profesionist.
În acești 4 ani de grea încercare, în care societatea a fost supusă provocărilor de diferite tipuri, cum ar fi pandemia Covid sau războiul din Ucraina, FMF a reușit să continue munca și să înregistreze rezultate deosebite.
Grație colaborării active cu guvernul în timpul pandemiei FMF a organizat la Chișinău meciuri internaționale și a finalizat un șir de competiții în primăvara anului 2021, după ce Comisia pentru Situații Excepționale a răspuns pozitiv demersurilor insistente ale Federației Moldovenești de Fotbal cu privire la avizarea activității fotbalistice interne.
Și asta datorită faptului că Federația de fotbal a demonstrat în timp că are capacitate organizațională de a respecta cu strictețe Instrucțiunile cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 în cadrul competițiilor desfășurate sub egida FMF.
Dezvoltarea fotbalului de mase a fost și rămâne o prioritate pentru FMF. Fotbalul este pentru toată lumea, de la mic la mare, pentru amatori, pentru cei care iubesc acest sport și îl practică în timpul liber, și până la nivelul profesionist.
Domeniul Grassroots este una din cele 4 direcții prioritare ale Strategiei 2020/24. În acest context, forul fotbalistic susține și implementează mai multe proiecte menite să crească nivelul promovării fotbalului de amatori și îmbunătățirea organizării acestuia.
Dezvoltarea proiectului „Fotbal în școli – Clase Specializate” în municipiul Chișinău, în prima fază, apoi în restul localităților țării, a fost un pas mare făcut în această direcție. Astfel, au fost identificate soluții pentru îmbunătățirea calității educaționale a copiilor, amenajarea infrastructurii școlare (reconstruirea terenurilor sportive la nivel European cu suportul FMF), asigurarea igienei copiilor, alimentării, echipamentului și antrenamentelor gratuit, salarizarea și instruirea antrenorilor. Au fost create 44 de clase sportive de fotbal în 23 de instituții de învățământ. Este vorba despre clase mixte, compuse din fete și băieți. În ultimii 2 ani FMF a organizat și primele două turnee ”Liga Fotbal în școli” cu participarea claselor de fotbal. Este o competiție nouă la care au participat în 2 ani circa 1000 de copii. Și numărul acestora este în continuă creștere.
Federația Moldoveanscă de Fotbal a devenit una din cele cinci cîștigătoare ale premiilor UEFA Grassroots 2021/22. Forul fotbalistic a triumfat la categoria Cea mai bună inițiativă de participare prin proiectul social-sportiv FOTBAL ÎN ȘCOLI.
În 2023 Federația Moldovenească de Fotbal a organizat primul forum educativ, dedicat proiectului „Fotbal în școli”. Evenimentul, organizat cu susținerea UNICEF Moldova, a făcut posibilă reuniunea profesorilor de educație fizică, învățători de clase primare, directori ai instituțiilor de învățământ și reprezentanți ai direcțiilor de învățământ raionale și municipale, precum și experți din domeniul fotbalului. Peste 450 de participanți din 230 de instituții de învățământ din întreaga țară s-au adunat la complexul sportiv Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări, clarificări și recomandări, urmată de distribuirea inventarului necesar pentru implementarea proiectelor în instituțiile de învățământ. În ultimii 2 ani, FMF a oferit gratis echipamente sportive tuturor școlilor implicate în proiectul FIS, clase de fotbal.
Federația Internațională de Fotbal, FIFA a apreciat la cel mai înalt nivel eforturile FMF privind dezvoltarea fotbalului juvenil în toată țara. Moldova este prima țară europeană care a implementat noul program FIFA „Fotbal pentru școli” (F4S). Astfel, noul program FIFA vine să aducă un plus de valoare proiectulul inițiat deja de FMF ”Fotbal în școli”, unul dintre cele mai mari proiecte sociale de promovare a modului sănătos de viață printre copiii din Republica Moldova.
În mesajul de mulțumire pentru seminarele găzduite de țara noastră pe 12 și 13 iulie și dedicate lansării noului program FIFA, forul mondial a subliniat consolidarea eforturilor dintre FMF și ministerul de profil pentru a folosi sportul, în special fotbalul, în beneficiul copiilor și tinerilor.
Open Fun Football Schools (OFFS) este cel mai vechi proiect FMF, lansat în 2006, a adunat peste 100.000 de copii și 2.700 de antrenori din toate regiunile țării, de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind la dezvoltarea societății prin promovarea valorilor fundamentale, inclusiv pacea, incluziunea socială și egalitatea de gen.
Proiectul OFFS este implementat în țara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca și FMF din anul 2006. Începând cu anul 2009, OFFS este susținut de Agenția Internațională Suedeză de Cooperare pentru Dezvoltare (SIDA), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău.
Într-o inițiativă de sprijin a Federației Moldovenești de Fotbal cu suportul Ambasadei Suediei de la Chișinău, a fost oferită o donație de echipament sportiv în valoare de 45.000 EURO pentru mai multe școli din republică, care participă la activitățile organizate de OFFS.
Tot în această perioadă Federația Moldovenească de Fotbal a lansat proiectul UEFA Playmakers, o inițiativă inedită elaborată de forul european în colaborare cu Disney, dedicată fetelor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani. UEFA Playmakers este un sistem unic de antrenament conceput pentru a atrage și implica cât mai multe fete în fotbal prin mișcarea, jocul și renumitele în întreaga lume povestiri Disney. Inspirat de cercetările academice care arată rolul pozitiv al povestirii în a ajuta copiii să facă sport, Playmakers își propune, de asemenea, să contribuie la creșterea numărului de fete care respectă standardele minime ale activității fizice ale Organizației Mondiale a Sănătății.
Proiectul are următoarele obiective:
– familiarizarea fetelor cu fotbalul prin oferirea unui mediu care pune accentul pe distracție, prieteni și fotbal;
– implementarea unei strategii de antrenament inedite și personalizate, care se bazează pe imaginație (inspirată de poveștile și personajele Disney) ca instrument de pregătire și de dobândire a aptitudinilor fotbalistice;
– dezvoltarea capacităților fizice ale fetelor și încurajarea unei legături permanente cu fotbalul, pe întreg parcursul vieții.
Proiectul va fi implementat în țara noastră în perioada anilor 2021-2027, la instituții de învățâmânt, școli și cluburi de fotbal feminin din Moldova.
O pondere amplă au avut turneele deja tradiționale organizate de FMF, Guguță și Speranța. Doar în anul 2024, peste 5000 de băieți din 518 școli și aproape 2 mii de fete din 200 de școli au participat la aceste competiții destinate elevilor sub 12 ani.
Un alt turneu pentru copii, Cupa Guvernului, care adună elevii din clasele a 7-a și a 8-a, a implicat aproximativ 2800 de elevi din 218 instituții de învățământ doar în anul 2024.
De menționat că aceste turnee FMF le organizează anual, iar numărul participanților este în continuă creștere, ceea ce denotă că interesul copiilor pentru sport în țara noastră este și el în creștere.
În cadrul săptămâni Grassroots, care se organizează anual în luna septembrie, sub egida FMF se desfășoară în fiecare an câte circa 500 de evenimente, la care participă în jur de 20 de mii de oameni, anual.
FMF a colaborat cu autoritățile locale pentru a construi terenuri școlare moderne, inclusiv terenuri standard și medii în școlile care au contracte semnate de colaborare cu FMF în cadrul proiectului Fotbal în Școli.
FMF a organizat gratuit cursuri de formare pentru cadrele didactice din instituțiile de învățământ, inclusiv din regiunea transnistreană, și a continuat cursurile de formare continuă pentru circa 700 de profesori din 400 de instituții din Republica Moldova. Antrenorii proiectului ”Fotbal în Școli” au primit Licența D.
În același timp, Federația de fotbal și-a asumat mai multe responsabilități în acest domeniu, în special cea de instruire a antrenorilor. Acest lucru este necesar pentru a îmbunătăți calitatea jocului în domeniul fotbalului de mase și pentru a încuraja mai mulți oameni să practice ”sportul rege”.
Școala Federală de Antrenori organizează anual refresh-cursuri pentru posesorii licențelor de antrenori UEFA și FMF, seminare locale și internaționale, dar și cursuri noi de formare a antrenorilor profesioniști. La finele anului 2024, ȘFA avea deja 1245 de absolvenți și numărul antrenorilor moldoveni cu diplome UEFA este în continuă creștere.
În ultimii 4 ani FMF a semnat acorduri de colaborare cu diferiți parteneri. Astfel, printre parteneri ai FMF se numără organizații respectabile, cu reputație înaltă, precum Universitatea Tehnică din Moldova, Ministerul Afacerilor Interne, Ambasada Suediei în Republica Moldova, Compania Moldtelecom, Asociația sporturilor pe plajă din Rusia și Federațiile de rugby din Moldova și Rusia, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Invitro Diagnostics, Compania Dansicons, Agenția Națională Antidoping, Florentino Delure, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, fundația de caritate Hope 4 și Fundația Moldova, Moldinconbank.
În scopul dezvoltării și popularizării fotbalului în Republica Moldova și realizării în comun a acțiunilor privind organizarea și consolidarea domeniului fotbalistic, Federația Moldovenească de Fotbal a semnat în 2022 un nou Memorandum de colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, valabil pentru 5 ani.
Partenerul tehnic al FMF, JAKO a lansat un nou magazin de echipament sportiv în Chișinău. Noul spațiu de aproximativ 200 metri pătrați este localizat în inima capitalei, pe bd. Grigore Vieru, 9. JAKO este un producător german de nivel Mondial, furnizorul oficial al multor cluburi din Bundesliga, dar și partenerul tehnic al FMF și Echipei Naționale de mai bine de 20 de ani.
Dezvoltarea infrastructurii este una dintre direcțiile prioritare în activitatea Federației Moldovenești de Fotbal. Susținerea unor astfel de proiecte de mentenanță a infrastructurii fotbalistice este importantă în perspectiva ridicării calității nivelului jocului și atractivității pentru suporteri, precum și a organizării mai multor evenimente care vor asigura dezvoltarea fotbalului în țară.
În acest context, FMF în permanență efectuează lucrări pentru îmbunătățirea infrastructurii stadioanelor din țară, ajutând astfel cluburile și autoritățile publice în gestiunea cărora se află arenele sportive la mentenanța acestora.
Utilizând echipamentul tehnic specializat de ultima generație, oferit de FMF, precum și cu suportul specialiștilor în domeniu angajați de Federație, a fost efectuat un complex de lucrări de revigorare a gazoanelor arenelor necesare pentru menținerea unei suprafețe de joc practicabile pe tot parcursul anului competițional.
În paralel, FMF a instalat echipament tehnic, precum tabele electronice și iluminare nocturnă pe mai multe stadioane din Republica Moldova.
FMF continuat implementarea programului Hat-Trick, ajutând la construcția terenurilor de fotbal în tată țara. Astfel, cu suportul esențial al FMF, în decurs de 4 ani au fost construite 143 de stadioane de diferite dimensiuni. Dintre acestea, 13 au fost de dimensiuni standard, pe care se pot desfășura meciuri din campionatul Moldovei și internaționale.
Dezvoltarea Fotbalului feminin este una din cele 4 direcții prioritare pe care s-a axat activitatea FMF în ultimii 4 ani. Echipa Federației a lansat câteva turnee noi, a organizat seminare pentru antrenori și arbitri, dar și pentru cluburile din fotbalul feminine. FMF a făcut campanii și acțiuni sociale, cu scopul de a sensibiliza opinia publică, de a schimba percepția și de a distruge stereotipurile cu privire la fotbalul feminin, precum și de atrage noi parteneri pentru dezvoltarea fotbalului feminin în Moldova.
Federația Moldovenească de Fotbal a făcut un pas semnificativ în promovarea fotbalului feminin din Moldova, organizând cu succes meciurile din preliminariile UEFA Women’s Champions League, ediția 2023/24. Evenimentul de amploare a fost marcat de cele 3 meciuri ale grupei a 10-a, de la Complexul Sportiv Raional Orhei, unde au evoluat celebra echipă Ajax din Țările de Jos, formația Dinamo din Belarus și campioana Moldovei, Agarista. Competiția europeană, desfășurată în premieră în țara noastră, a reprezentat o oportunitate unică pentru dezvoltarea fotbalului feminin din Republica Moldova. FMF a investit resurse semnificative pentru a asigura succesul evenimentului de prestigiu. Zeci de oameni, printre care voluntari, personal de securitate, reprezentanți media și oficiali ai federației, au contribuit la o organizare destoinică a evenimentului.
Într-o inițiativă impresionantă de sprijin a Federației Moldovenești de Fotbal, în parteneriat cu FIFA, în cadrul programului de dezvoltare a fotbalului feminin FIFA, au fost oferite gratuit echipamente de sport pentru 22 de formații participante în cadrul campionatului național de fotbal feminin, Liga WU12, organizat în premieră în Republica Moldova.
Din acest an se organizează și Liga WU10.
Eradicarea meciurilor trucate a fost un scop în sine pe care și l-a propus conducerea FMF, care a adoptat o politică de ZERO TOLERANȚĂ față de manipularea meciurilor! Creat în anul 2020 Departamentul Integritate al FMF a reușit cu susținerea organelor abilitate mai multe acțiuni de combatere a pariurilor ilegale și a organizat o amplă Campanie ”FMF contra meciurilor trucate”. Astfel, pe parcursul ultimilor 4 ani, Federația de fotbal, a realizat o serie de seminare pentru oamenii din fotbal cu scopul de a informa și de combate fenomenul ”blaturilor” în fotbalul moldovenesc.
În acest sens, FMF a colaborat cu compania Stats Perform, lider în tehnologia de date și inteligență artificială, dar și cu Centrul Național Anticorupție (CNA) și Platforma Națională pentru Integritate în Sport (PNIS) în lupta împotriva corupției în fotbal.
Ulterior, FMF a semnat acorduri de colaborare cu alte 9 companii europene de acest gen. Aceste parteneriate au contribuit expres la realizarea investigațiilor efectuate de către Departamentul de Integritate al FMF și au oferit suportul necesar în depistarea fraudelor și lupta împotriva match-fixingului din Republica Moldova, aducând un aport remarcabil pentru Federația Moldovenească de Fotbal care are menirea de a proteja jocul de fotbal național de orice amenințare.
În acești 4 ani, Republica Moldova a fost vizitată de înalți demnitari europeni și mondiali din domeniul fotbalului, în special de la cele 2 mari și prestigioase organizații, FIFA și UEFA. Pentru prima dată în istorie, Moldova a găzduit ședința Comitetului Executiv al UEFA, la care au participat toți conducătorii fotbalului european, în frunte cu președintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Cu această ocazie, la Chișinău au avut loc mai multe evenimente inedite dedicate acestui eveniment. Peste 60 de copii de la diferite instituții de învățământ, implicate în proiectul „Fotbal în școli”, au avut ocazia să joace alături de legendele fotbalului european și mondial, Luis Figo, Zvonimir Boban, Robbie Keane, Nadine Kessler sau Maxwell. Foștii mari jucători ai echipelor Real Madrid, Barcelona, Milan, PSG, Inter sau Liverpool au venit în țara noastră în calitate de ambasadori ai fotbalului cu ocazia Comitetului Executiv al UEFA de la Chișinău. Întâlnirea copiilor cu idolii lor a avut loc pe terenul de fotbal reabilitat cu suportul FMF în cadrul programului ”clase specializate de fotbal” la liceul ”Nicolai Gogol”.
Delegația comună a Uniunii Europene de Fotbal Asociație (UEFA) și a Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) a vizitat Parlamentul Republicii Moldova. Președintele Legislativului, Igor Grosu i-a conferit președintelui UEFA, Aleksander Čeferin distincția Parlamentului Republicii Moldova ”Medalia Democrației”, în semn de recunoștință pentru promovarea și dezvoltarea domeniului sportiv.
Prietenia și colaborarea cu asociațiile membre ale FIFA și UEFA au fost consolidate și îmbunătățite pe parcursul ultimilor 4 ani. Astfel, FMF a semnat acorduri de conlucrare în diferite direcții cu forurile similare din Portugalia, Germania, Kazahstan, Ucraina și România.
În context, țara noastră a fost vizitată de membrul Consiliului FIFA, Răzvan Burleanu și de conducerea federațiilor de fotbal din Germania, Kazahstan și Ucraina. Mai mult, membrii federațiilor respective au avut participat la seminare comune pe diferite tematici, menite să dezvolte fotbalul, în baza experiențelor acumulate în timp.
Din 2021 și până în prezent, în Moldova au fost organizate mai multe Summit-uri UEFA GROW și alte evenimente de acest gen. Experți UEFA, oficiali ai asociațiilor de fotbal din Ucraina, Estonia, Azerbaidjan, Lituania, Kazahstan, România, etc. alături de managerii FMF au participat la aceste summitul-uri. Vă reamintim, programul UEFA GROW oferă o serie de servicii strategice de dezvoltare în susținerea celor 55 de asociații naționale din Europa, astfel încât acestea să-și îndeplinească potențialul de creștere pe teren și în afara gazonului verde. Cu suportul forului european, echipa FMF a elaborat planului strategic 2020-2024 și 2025/29. Un rol esențial în acest sens l-au avut prietenii noștri Oleksandr Kucereavîi și Adam Walker.
Din anul 2021 Federația Moldovenească de Fotbal, în parteneriat cu Terre des hommes Moldova, implementează proiectul „Fotbal sigur pentru copiii din Moldova”, care are ca scop asigurarea unui mediu protectiv și sigur pentru toți copiii care practică fotbalul în țara noastră. De asemenea, proiectul este susținut de UEFA în cadrul programului de responsabilitate corporativă socială și a programului de asistență Hat-Trick.
Proiectul presupune ca adulții implicați în sport să aibă cunoștințe necesare privind abuzul, cum să recunoască și să raporteze cazurile de violență. Astfel, FMF își propune să asigure ca toți profesioniștii sunt bine informați și bine echipați pentru a preveni violența, dar și pentru a interveni în anumite situații de risc. În acest sens, FMF a introdus lecții obligatorii „Fotbal sigur pentru copiii din Moldova” în cadrul cursurilor Școlii Federale de Antrenori, organizând totodată seminare online și practice informative pentru entitățile sportive din Republica Moldova.
În ultimii 4 ani un număr record de reprezentanți ai FMF au fost delegați meciurile competițiilor europene. Republica Moldova a fost reprezentată în premieră la un turneul final de Campionat European de către delegatul UEFA, Andrian Ixari. Directorul Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal, este primul moldovean din istorie care a activat în calitate de oficial UEFA la EURO 2024.
UEFA l-a delegat pe arbitrul moldovean Viktor Bughenco la turneul final al Campionatului European U19 de futsal, care a avut loc în Spania în anul 2022. Iar Alina Capațîna a devenit prima reprezentantă a Federației Moldovenești de Fotbal care a fost desemnată de UEFA în calitate de delegat la o finală de Cupă europeană feminină! Alina Capațîna a fost delegatul oficial al finalei Ligii Campionilor la fotbal feminin, Barcelona – Lyon, din anul 2022.
Grație prestației meritorii pe arena internațională, numărul reprezentanților Federației Moldovenești de Fotbal acreditați de UEFA este în continuă creștere. FMF organizează constant cursuri de perfecționare pentru angajații săi și promovează fotbalul, indiferent de gen sau etnie.
În anul 2023 UEFA a aprobat noua listă a membrilor Comisiilor și Comitetelor UEFA, pentru perioada 2023-27. Echipa Federației Moldovenești de Fotbal are onoarea de a fi reprezentată de 7 mandatari, care activează în diferite structuri importante ale UEFA:
Leonid Oleinicenco, National Associations Committee
Serghei Butelschi, Futsal and Beach Soccer Committee
Pavel Cebanu, Football Committee
Igor Popov, Players’ Status, Transfer and Agents and Match Agents Committee
Andrian Ixari, Administrative Experts Panel
Diana Bulgaru, Grassroots Football Panel
Vladimir Antonov, Referee Convention Panel
FMF a fost afiliată la UEFA în anul 1993, iar din 1996 are reprezentanți în diferite comisii și comitete ale forului continental. Pavel Cebanu este cel mai longeviv membru al Comitetelor UEFA. El a fost membru în Comitetele „U-21” (1997-2000) și ”Pentru Dezvoltarea Tehnică” (2000-2007). În anul 2007 a fost ales prim-vicepreşedinte al Comitetului UEFA al Fotbalului.
Arbitrajul, un subiect sensibil, dar extrem de important în dezvoltarea fotbalului. FMF organizează cu regularitate cantonamente pentru arbitri, cu lecții practice și teoretice pentru a mări nivelul de profesionalism. De aceeși atenție beneficiază și observatorii de arbitri, dar și tinerii care își doresc sa îmbrățișeze această meserie, prin frecventarea cursurilor de la Școala tânărului arbitru.
Federația Moldovenească de Fotbal a testat în premieră arbitrii în cadrul proiectului CORE (Centre of Refereeing Excellence). Aceste seminare au reunit arbitri și antrenori de arbitri din diverse regiuni ale țării, având ca obiectiv principal pregătirea și formarea lor pentru competiții. Comitetul de arbitri al FMF a implementat cursul pentru arbitri, marcând astfel o premieră pentru Republica Moldova. Seminarul implică diverse niveluri de evaluare, inclusiv un screening riguros, testarea cunoștințelor de limba engleză, analiza video a momentelor de joc și o practică intensă, în care arbitrii au fost provocați să ia decizii în situații dificile de joc în timp limitat. La finalul seminarului de consolidare, participanții au primit certificate de absolvire, recunoscând eforturile lor și nivelul de competență dobândit. În funcție de performanțele înregistrate, cei mai buni dintre ei vor avea șansa să participe la Cursul UEFA CORE, pregătirea arbitrilor fiind un segment important pentru dezvoltarea fotbalului moldovenesc.
În prezent, FMF are 15 arbitri FIFA (9 arbitri și 6 arbitre) – un nou maxim istoric, dar și 4 (2+2) observatori de arbitri UEFA, care oficializează meciuri internaționale de fotbal.
FMF a lansat și câteva proiecte media de amploare prin intermediul Departamentului Comunicare. Site-ul FMF a înregistrat un număr record de peste 10 mii de știri în această perioadă. Rubricile ”Frumoasele noastre duminici” sau ”Unde mergem în Weekend să privim fotbal” sunt preluate de multe instituții media din Moldova.
Reportajele ”La Firul Ierbii” au bătut toate recordurile de audiența ale programelor sportive naționale.
La începutul anului 2022 FMF a primit Licență TV, iar peste un an a fost lansat propriul canal TV, We Sport. Postul FMF a fost primul canal moldovenesc care a transmis Live meciuri din a doua divizie valorică a campionatului național. We Sport este în prezent postul TV care deține drepturi exclusive pentru transmisiunea meciurilor din Super Liga, Liga 1, Super Liga feminină și Conference League pe teritoriul Republicii Moldova. We Sport este singurul canal TV de sport din țară.
În 2023 Federația Moldovenească de Fotbal a lansat Platformele Liga TV și Sport TV, prin intermediul cărora meciurile și competițiile interne organizate de FMF pot fi urmărite contra plată pe toate meridianele globului. Astfel, Super Liga, Liga 1 și Cupa Moldovei Moldtelecom, Super Liga feminine, competițiile de copii și junior din Moldova sunt urmărite acum de toți suporterii, indiferent în ce țară se află.
FMF a fost premiată de UEFA pentru creativitate și inovație, pentru campania de implicare a suporterilor în finala Cupei Moldovei. După aproximativ 4 luni în care fotbalul a fost pus pe pauză, FMF a decis să ofere o nouă experiență de a urmări Finala Cupei Moldovei. În timp ce toate competițiile sportive din țară se desfășurau fără suporteri, FMF a instalat în tribunele stadionului Zimbru cinci ecrane LED gigantice, la care fiecare suporter putea să se conecteze prin intermediul Zoom. Astfel, peste 1000 de fani au umplut tribunele stadionului „virtual”, fiind alături de jucătorii preferați, care îi puteau urmări în timp real pe ecranele instalate în tribune.
Această activitate unică pentru țara noastră a fost apreciată de către UEFA cu premiul pentru cea mai bună inițiativă comunitară COVID-19.
În premieră, în 2021 FMF a organizat în Moldova Campionatul European la fotbal pe plajă, Divizia B. La competiție au participat 11 țări. Competiția, care s-a desfășurat pe noua Arenă de fotbal pe plajă din parcul La Izvor, a fost câștigată pentru prima dată de Naționala noastră. Astfel, tricolorii s-au calificat, pentru prima dată în istorie, în Divizia A – elita fotbalului pe plajă din Europa. Pentru performanța deosebită, Naționala de fotbal pe plajă a fost premiată de președintele Parlamentului, Igor Grosu. În ultimii 2 ani, Moldova joacă în elita fotbalului pe plajă european. Și toate acestea datorită susținerii și promovării acestui gen de sport de către FMF, punctul de pornire fiind construcția Arenei din parcul La Izvor, care a fost inclusă de FIFA în Top-3 proiecte de infrastructură la nivel Mondial. Mai exact, Premiul FIFA, medalia de bronz FIFA Forward Programme Avards – cel mai bun proiect de infrastructură din lume – i-a revenit FMF în anul 2023.
Și atunci când sunt condiții, când avem infrastructură, apar și rezultatele. Astfel, Naționala de Fotbal pe plajă a devenit prima echipă moldovenească, care a participat la Jocurile Europene. Prestigioasa competiție a avut loc în vara anului 2023, în Polonia, iar Moldova s-a clasat pe un onorabil loc 6.
Și Naționala de futsal a Moldovei a fost la un pas de turneul final al Campionatului European din 2022. Băieții noștri au avut un parcurs excelent în preliminarii. După ce a câștigat la pas prima etapă, selecționata pregătită de Vladimir Vusatîi a luptat pentru o calificare istorică la turneu final, pierzând abia în ultimul meci. Cu toate acestea, generația de aur a futsalului moldovenesc a reușit cea mai mare performanță din scurta istorie a acestui sport.
În anul 2021, pentru prima dată în istorie fotbalul moldovenesc a avut o reprezentantă în grupele UEFA Champions League! Campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol a acces în faza grupelor UCL, după un parcurs de vis în preliminarii, eliminând pe rând campioanele Albaniei, Armeniei, Serbiei și Croației!
Sheriff a avut un parcurs aproape perfect și în grupele celei mai importante competiții intercluburi din lume. Formația noastră a învins gruparea Shakhtar Donețk cu 2-0 în meciul de debut. A urmat cea mai răsunătoare victorie din istoria Moldovei, miracolul pe stadionul Santiago Bernabeu, contra celui mai titrat club de fotbal din Europa, Real Madrid, scor 2-1. Într-un final, formația tiraspoleană s-a clasat pe locul 3 și s-a calificat, tot în premieră, în primăvara europeană!
Fotbalul moldovenesc a ajuns atunci la cel mai mare coeficient din istorie în cupele europene! Am fost pe locul 3 în clasamentul coeficienților intercluburi UEFA.
Anul următor, Sheriff s-a calificat în grupele Europa League, aducând la Chișinău unul dintre cele mai mari cluburi din lume, Manchester United și unul din cei mai renumiți jucători din istorie, Cristiano Ronaldo.
Dar cea mai mare realizare a fost calificarea al doilea an consecutiv, în primăvara europeană, o nouă performanță în premieră pentru fotbalul nostru! Dar nici asta nu a fost tot: campioana Moldovei se califică în optimile Conference League, devenind primul club din Moldova care ajunge în această fază a competiției!
Peste câteva luni, în vara anului 2023, Sheriff avea să se califice al doilea an consecutiv în grupele Ligii Europa!
Și ca să rămânem la fotbalul de club, în 2024, în premieră o echipă din afara Chișinăului și Tiraspolului a reușit eventul, câștigarea Cupei și a campionatului Moldovei. Mai mult decât atât, FC Petrocub Hîncești a reușit accederea în premieră pentru o echipă din dreapta Nistrului în grupele unei competiții europene, Conference League. Astfel, în toți cei 4 ani de la ultimele alegeri FMF, Moldova a avut câte o echipă în grupele cupelor europene, ceea ce este, de asemenea, o performanță istorică fără precedent!
La începutul anului 2023 Comitetul Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal a aprobat sumele plăților de solidaritate din competițiile de club UEFA Champions League 2021-2022, pentru dezvoltarea tinerilor fotbaliști în cluburile din Republica Moldova. Astfel, FMF a distribuit o sumă record de circa 100 de milioane de lei către organizațiile sportive, care participă în competițiile FMF.
Această sumă enormă a fost distribuită de UEFA în urma participării, în premieră, a campioanei Republicii Moldova, echipa Sheriff Tiraspol, în grupele UEFA Champions League.
Banii au fost distribuiți către 84 de organizații sportive și 7 cluburi de elită, care dezvoltă fotbalul în Moldova. De menționat, că FC Sheriff nu s-a regăsit printre beneficiarii plăților de solidaritate, în conformitate cu reglementările UEFA. Celelalte 7 cluburi din Super Liga au încasat fiecare câte 134.343 euro.
Top 5 școli de fotbal cu cele mai mari încasări:
1. Școala de fotbal Zimbru 198.280 euro
2. Școala de fotbal Buiucani 198.280 euro
3. Școala de fotbal Radu Rebeja 141.856 euro
4. Școala de fotbal Real Succes 141.856 euro
5. Școala de fotbal din Bălți 133.358 euro
Federația Moldovenească de Fotbal și întreaga comunitate fotbalistică din Republica Moldova s-a mobilizat exemplar, venind în ajutorul victimelor războiului din Ucraina. În colaborare cu UEFA și organizațiile de caritate, FMF a colectat donații pentru cetățenii ucraineni.
FMF a ajutat câteva sute de copii din Ucraina să se cazeze împreună cu familiile lor la centrele sportive federale de la Vadul lui Vodă și Ciorescu, asigurându-I cu cazare și hrană gratuită.
De asemenea, FMF a expediat în Ucraina două TIR-uri de mare tonaj cu ajutoare, cu produse alimentare, medicamente, produse de igienă și alte lucruri solicitate de spitalele ucrainene. Aceste ajutoare pentru vecinii noștri au fost posibile și datorită partenerilor noștri:
1. Jysk
2. Felicia
3. Linella
4. Magazinul Nr.1
5. Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale
6. Invitro (GBG-MLD)
7. Rogob
8. compania de transport Caticaro-Trans SRL
9. Dinotte
10. Irlux-Trans
Forul național, în parteneriat cu UNICEF, cluburile de fotbal, Centrul de caritate pentru refugiați, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului, Special Olympics Moldova, Sunshine au organizat mai multe acțiuni social-sportive pentru copiii refugiați din Ucraina. Scopul acestor acțiuni a fost de consiliere emoțională și psihologică pentru cei care au de suferit din cauza războiului.
Federația Moldovenească de Fotbal, sub egida Fundației UEFA pentru Copii, a donat ajutor umanitar pentru trei instituții medicale: IMSP Institutului Mamei și a Copilului, IMSP ”Timofei Moșneaga” și IMSP Institutul de Medicină Urgentă, care primeau zilnic refugiați din Ucraina.
Un lot de medicamente și consumabile de primă necesitate, în valoare totală de aproximativ 1 milion de lei a fost procurat pentru aceste instituții, destinate femeilor gravide, lăuzelor, nou-născuților și mamelor cu copii mici.
FMF a ajutat peste 10 mii de copii ucraineni de la începutul războiului.
UEFA a venit cu un premiu special, acordat președintelui FMF în cadrul Grassroots Awards pentru acțiuni umanitare deosebite. Iar președintele UEFA, Aleksander Ceferin a menționat Federația moldovenească în cadrul Congresului UEFA, mulțumind FMF pentru mobilizarea promptă și pentru solidaritate.
”Fotbalul european este frumos și curajos”, a spus Ceferin cu referire la acțiunile FMF în raport cu Ucraina.
Federația Moldovenească de Fotbal a extins aria geografică a meciurilor de anvergură, oferindu-le amatorilor de fotbal din țară posibilitatea de a savura atmosfera fotbalistică de top în localitățile lor. Până în 2021 finalele de Cupă sau Supercupă s-au jucat în Chișinău, Tiraspol, Orhei și Bălți. În anul 2022 FMF a oferit orașului Nisporeni posibilitatea de a găzdui finala Cupei Moldovei. Astfel Nisporeni a devenit al 5-lea oraș, care a găzduit unui eveniment fotbalistic major, finala Cupei Moldovei Moldtelecom, Sfîntul Gheorghe Suruceni – Sheriff Tiraspol. Ulterior, în 2024, la Nisporeni s-au jucat și meciuri internaționale, inclusiv la nivel de selecționate Under 21.
De remarcat faptul că Federația de fotbal a contribuit esențial la darea în exploatare a edificiului sportiv din Nisporeni, oferind fotolii individuale pentru spectatori, sistem de iluminare nocturnă și gazonul de iarbă naturală, care este întreținut de specialiști angajați de FMF.
FMF a efectuat modificările statutare în termenii stabiliți de Lege, după consultări cu experții delegați ai partenerilor internaționali UEFA și FIFA, membră a cărora Federația Moldovenească de Fotbal este de peste 20 de ani. De asemenea, FMF a consultat societatea fotbalistică și membrii săi. Drept urmare a fost votat noul Statut, în corelație cu legislația Republicii Moldova și a fost ales un nou secretar general al FMF, care a devenit fostul jucător de fotbal, Serghei Butelschi.
O nouă realizare importantă pentru Federația Moldovenească de Fotbal a fost trecerea la un capitol superior de standardizare, mai exact la Standardul ISO. Astfel, eforturile depuse de echipa FMF în această direcție de dezvoltare au devenit și mai vizibile odată cu obținerea certificatelor standardelor internaționale ISO 9001 – Managementul Calității și ISO 37001 – Managementul anti-mită.
Federația Moldovenească de Fotbal este prima instituție cu profil sportiv din Moldova certificată în conformitate cu sistemele internaționale de management! Mai mult ca atât, potrivit RINA Simtex-OC, FMF este prima federație națională de fotbal din lume care a obținut ISO 37001, una importantă pentru protejarea fotbalului de orice amenințare și pentru continuare a luptei contra corupției din fotbal.
Decernarea Certificatelor ISO 37001:2016 și ISO 9001:2015 a fost efectuată în cadrul unei reuniuni organizate la București de către RINA Simtex-OC, una dintre cele mai cunoscute companii internaționale în domeniul certificării sistemelor de management.
În anul 2022 Federația Moldovenească de Fotbal a lansat noul echipament de joc al Echipei Țării. Moldova, țară mica, inimă mare. Și ne bucură nespus că echipa Națională și-a început ascensiunea anume atunci, cu 2 ani în urmă, odată cu cea mai spectaculoasă evoluție din istorie, când am fost la o singură victorie distanță de turneul final al Campionatului European. Victoria 3-2 cu Polonia lui Lewandowski a dat încredere unei generații de jucători talentați, ghidați de selecționerul Serghei Cleșcenco, și el, parte a echipei FMF, care a crescut o dată cu noi. În această perioadă echipa Națională și-a descoperit noul lider și golgheter, care este Ion Nicolaescu. Și tot acum, în acest an, Moldova a câștigat dreptul de a juca în Liga C a Ligii Națiunilor și o șansă unică de a ajunge, cu puțin noroc, la barajul pentru Campionatul Mondial din 2026, în calitate de câștigătoare a grupei D2.
Această echipă a fost desemnată în premieră echipa anului de către Ministerul de profil la Gala MEC. Această echipă a reușit să unească o țară în jurul ei în vremuri de cotitură. Această echipă și rezultatele ei ne-au readus în primele 150 de țări ale lumii și sperăm că ascensiunea va continua.
Campionatul Republicii Moldova la Fotbal reprezintă una din cele patru direcții de dezvoltare a fotbalului moldovenesc pe termen mediu, stabilite de echipa FMF în Strategia de dezvoltare a fotbalului din Republica Moldova. Federația își consolidează eforturile pentru crearea unei competiții interne atractive, de calitate înaltă, care va prezenta interes atât pentru spectatori, cât și pentru investitori. Astfel, Federația Moldovenească de Fotbal, cu suportul UEFA, a decis lansarea unui proces de rebranding pentru Campionatul național din sezonul competițional 2022-23. S-a schimbat tot: denumire, siglă, dar cel mai important – formatul. Am creat o identitate vizuală modernă pentru toți suporterii moldoveni, care merită un altfel de fotbal – unul mai bun. Formatul, unul potrivit pentru Moldova, a fost alcătuit în premieră de un grup de experți ai UEFA și a fost prezentat de Stephane-Xavier Anselmo, manager dezvoltare strategică UEFA în cadrul Summitului UEFA GROW de la Chișinău din toamna anului 2021. Oficialul UEFA a subliniat atunci importanța unor reforme cu privire la competițiile fotbalistice, făcând o paralelă și cu schimbările care s-au făcut în cupele europene în acest sezon.
FMF rămâne un partener de încredere al celor două mari organizații fotbalistice, FIFA și UEFA. La invitația președintelui UEFA Aleksander Ceferin, la finele anului 2022 o delegație a Federației Moldovenești de Fotbal, condusă de președintele Leonid Oleinicenco, a efectuat o vizită de lucru la sediul UEFA de la Nyon. În cadrul vizitei, președintele FMF, Leonid Oleinicenco și secretarul general FMF, Serghei Butelschi au participat la o ședință extraordinară cu președintele UEFA, Aleksander Ceferin și directorul UEFA responsabil de Asociațiile naționale, Zoran Lakovic. La întrunire, Leonid Oleinicenco a prezentat informația completă despre noul Statut al FMF, aprobat la Adunare Generală și care are ca principiu de bază buna guvernanță, în conformitate cu cele mai noi recomandări ale UEFA. De asemenea, președintele FMF l-a informat pe Aleksander Ceferin despre reforma Campionatului Republicii Moldova la fotbal, despre noua formulă de desfășurare a competiției, rebranding și planuri de viitor. Conducerea celor două foruri a discutat și despre situația din regiune, cu referire la organizarea competițiilor de fotbal.
În același an, președintele FIFA, Gianni Infantino, l-a găzduit pe președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco. A fost a doua oară în ultimii 2 ani, când cei doi lideri de asociații se întâlnesc oficial pentru a discuta detalii despre colaborarea dintre FIFA și FMF. De această data cele două părți au discutat nu doar despre fotbal, dar și despre situația politică din regiune, despre evenimentele interne și situația social-economică din Republica Moldova. Dar bineînțeles, cel mai mult s-a vorbit despre activitatea fotbalistică. Leonid Oleinicenco l-a informat pe omologul său de la FIFA despre schimbarea statutului FMF, în conformitate cu noile cerințe FIFA și UEFA și în concordanță cu noua legislație a țării. Președintele FMF i-a mulțumit lui Gianni Infantino pentru sprijinul acordat la construcția terenurilor și a stadioanelor de fotbal în Republica Moldova, dar și pentru posibilitatea de a face parte din programele de dezvoltare FIFA, care aduc un aport considerabil la dezvoltarea fotbalului în țara noastră.
Acum 2 ani, cu suportul FMF, Chișinăul a găzduit în premieră sesiunea programului UEFA Certificate in Football Management. La cursuri au participat 20 de colaboratori ai FMF și 10 oficiali de la alte asociații Naționale de Fotbal afiliate la UEFA. Ediția UEFA CFM este un program distins, dedicat profesioniștilor care lucrează în industria fotbalului. Structura și conținutul programului asigură participanților îmbunătățirea și înțelegerea managementului fotbalului și accesarea la o gamă largă de resurse diferite, care va contribui la dezvoltarea lor personală și va oferi un impuls carierei lor. Programul CFM a fost dezvoltat de Academia UEFA (UEFA Academy) și partenerul său academic, absolventul elvețian – Școala de Administrație Publică (IDHEAP) a Universității din Lausanne.
Federația Moldovenească de Fotbal a lansat la 15 februarie 2024 Academia FMF. Modulul de debut, „Bazele Managementului Sportiv”, a fost organizat pentru managerii sportivi din industria fotbalului, dar și tuturor celor pasionaților de sport, care doresc să-și aprofundeze cunoștințele și abilitățile în acest domeniu în continuă schimbare. Lansat la inițiativa FMF, în colaborare Federația Română de Fotbal, acest program inovator își propune să ofere o perspectivă modernă asupra modului în care este gestionată industria sportului, punând accentul pe aspectele esențiale ale managementului eficient al organizațiilor sportive și echipelor la nivel național.
Academia FMF are misiunea de a educa specialiști pentru a dezvolta fotbalul în Republica Moldova. În viziunea federației, Academia trebuie să devină un centru de excelență în predarea programelor de educație sportivă în Republica Moldova.
Crearea Academiei Federației Moldovenești de Fotbal este unul dintre rezultatele parteneriatului multidimensional al FMF cu Federația Română de Fotbal.
Federația Moldovenească de Fotbal a lansat în 2023 un nou proiect social de o importanță colosală pentru copiii țării noastre și care țintește un fenomen îngrijorător printre elevii din mediul rural și cel urban – abandonul școlar. Proiectul se numește SCALE. Este un proiect european care are drept scop utilizarea fotbalului pentru a preveni abandonul școlar și pentru a crește incluziunea socială în rândul tinerilor.
Proiectul SCALE urmărește atingerea următoarelor obiective specifice:
1. Stabilirea căilor de colaborare între școli și echipele de fotbal pentru a facilita realizările școlare ale tinerilor jucători.
2. Sensibilizarea echipelor de fotbal și a școlilor cu privire la necesitatea colaborării în vederea reducerii abandonului școlar.
3. Instruirea antrenorilor în modalități de motivare și educare a tinerilor jucători cu privire la importanța frecventării școlii și a rezultatelor academice.
4. Schimbarea politicilor instituționale ale cluburilor de fotbal, astfel încât să se acorde o atenție deosebită realizărilor școlare ale jucătorilor.
Federația Moldovenească de Fotbal pune un mare accent pe dezvoltarea tinerei generații. Crearea sistemului educațional de fotbal este una dintre prioritățile FMF, demonstrând că sportul și școala nu trebuie să se excludă reciproc.
În 2024 Federația Moldovenească de Fotbal a lansat un nou proiect pentru copiii din instituțiile de educație timpurie din Republica Moldova – „Fotbal în grădinițe”. Obiectivul acestuia constă în încurajarea micuților din întreaga țară să practice sportul și să ducă un mod de viață sănătos. Prin proiectul „Fotbal în grădinițe”, FMF se implică în sprijinirea părinților și copiilor din instituțiile de dezvoltare timpurie, oferindu-le șansa de a practica fotbalul într-un mediu adecvat și sigur. Inițiativa vine în ajutorul părinților care nu au acces la secțiile de sport sau nu dispun de resurse pentru a-și duce copiii la astfel de activități. În cadrul grădinițelor, copiii vor beneficia de antrenamente de calitate, având la dispoziție echipament și instructori specializați. Acestea nu se vor limita doar la fotbal, ci vor viza și dezvoltarea generală, coordonarea și motricitatea specifică vârstei și se vor petrece în grădinițe de trei ori pe săptămână câte 30 min. Copiii implicați în proiectul „Fotbal în grădinițe” vor avea oportunitatea de a lua parte la festivaluri organizate de FMF. Aceștia vor avea șansa de a escorta fotbaliștii naționalelor de fotbal la meciurile disputate de echipele naționale la Chișinău, oferindu-le astfel experiențe unice și memorabile. FMF consideră că investiția în viitorul sănătos al copiilor este esențială, motiv pentru care oferă suport instituțiilor de dezvoltare timpurie implicate în proiect. Acesta include furnizarea gratuită de echipamente precum mini-porți mobile, mingi, elemente de delimitare a suprafeței de joc, scărițe și veste de joc.
În Republica Moldova, Asociațiile Raionale sau Teritoriale de Fotbal joacă un rol vital în dezvoltarea și promovarea sportului rege în teritoriu. Aceste organizații aduc beneficii semnificative atât jucătorilor, cât și suporterilor și pasionaților de fotbal. ARF-urile asigură organizarea și desfășurarea competițiilor la nivel local, coordonează selecționarea și formarea tinerelor talente, oferă sprijin și instruire arbitrilor și antrenorilor, promovează etica și fair-play-ul în fotbal. FMF apreciază înalt contribuția esențială a ARF-urilor la dezvoltarea și promovarea fotbalului în țara noastră. Pentru a spori creșterea profesională prin schimb de experiențe cu alte țări, Federația a organizat un șir de ateliere de lucru pentru ARF-uri în afara țării. Letonia, Turcia sau Bulgaria. La aceste seminare, conducătorii tuturor celor 40 de asociații s-au familiarizat cu diverse aspecte ce țin de activitatea fotbalistică din țările europene și au făcut un schimb de opinii și experiențe privind dezvoltarea fotbalului la nivel regional, precum și inițierea unor proiecte comune la nivel local.
La începutul anului 2024 FMF a organizat în premieră un nou turneu, Cupa de Iarnă. Scopul competiției este pregătirea echipelor pentru Faza II a Campionatului R. Moldova la Fotbal. Toate meciurile au fost transmise în direct de ligatv.md și de postul de televiziune WeSport TV. La prima ediție a turneului au participat 8 echipe, 4 din Super Liga și alte 4 din Liga 1 a Campionatului RM la fotbal. Cupa de iarnă va fi organizată în fiecare an.
În 2024 Federația Moldovenească de Fotbal a organizat un număr record de 12 turnee internaționale de fotbal sub egida UEFA. Aceasta reprezintă o realizare fără precedent pentru țara noastră, având în vedere că aproape jumătate dintre aceste turnee au fost dedicate copiilor și juniorilor. Dacă în 2023 am găzduit doar 3 turnee internaționale, anul acesta – de patru ori mai multe. Echipa administrativă a FMF a fost implicată la maxim, dar acest lucru ne-a ajutat să creștem și să ne consolidăm poziția ca organizatori de evenimente internaționale. Prin aceste turnee, nu doar că ne dezvoltăm fotbalistic, dar ne perfecționăm și ca manageri de competiții sportive. Acest lucru va avea beneficii pe termen lung, atât pentru fotbalul din Moldova, cât și pentru reputația Republicii Moldova la nivel european.
Suntem încântați să vedem că unul dintre aceste turnee a fost câștigat de juniorii noștri. Naționala Moldovei U15, antrenată de Nicolae Bunea, s-a impus în Turneul de Dezvoltare UEFA U15. Moldova a învins în toate cele 3 meciuri, cu echipele similar din Macedonia de Nord, Armenia și Andora. Dezvoltarea fotbalului la nivel de juniori este unul dintre punctele cheie ale filosofiei FMF. De aceea vom continua să investim în copii, care sunt viitorul nostru.
Ca urmare a dosarului depus de FMF, Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a acordat Federației Moldovenești de Fotbal dreptul de a organiza în Republica Moldova turneul final al Campionatului European de Futsal U19 din 2025. Astfel, țara noastră va găzdui în premieră un eveniment de o asemenea anvergură, un turneu final al unui campionat european! Cea de a patra ediție a competiției este programată să se desfășoare la Arena Chișinău, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2025. La primul turneu final UEFA organizat în Moldova, alături de echipa noastră, calificată din oficiu în calitate de organizatoare, vor participa cele șapte câștigătoare ale rundei preliminare, care se vor decide în martie 2025.
Tot în 2024 FMF a lansat Platforma online de Scouting pentru înregistrarea copiilor moldoveni din străinătate, care joacă fotbal. Prin completarea Formularului online de pe site-ul FMF, copiii au șansa de a intra în vizorul echipelor naționale ale Moldovei!
Această inițiativă are ca scop monitorizarea minuțioasă a tinerelor talente din fotbal și completarea bazei de date existente cu jucători promițători, care evoluează în străinătate și care, în viitor, ar putea să reprezinte Republica Moldova la nivel internațional.
La inițiativa și insistențele FMF, au fost făcuți primii pași concreți în realizarea unui vis de aproape 20 de ani: construirea unui stadion national. FMF a realizat un studiu de prefezabilitate, pentru care am atras experiența colegilor noștri din România, și am transmis în atenția Guvernului rezultatele acelui studiu.
Ministerul Infrastructurii și Ministerul Educației au susținut proiectul și chiar au lansat în comun cu FMF o campanie de susținere a proiectului. Guvernul a transmis intenția fermă de a construi o arenă națională de fotbal modernă și sperăm cât mai curând să fim cu toții oaspeții acelei arene.
Potrivit studiului realizat, terenul din orașul Stăuceni, de lângă Arena Chișinău a fost identificat ca fiind cea mai potrivită zonă pentru construcție. Se estimează că Stadionul va avea o capacitate de 20 000 – 25 000 de locuri, acoperiș continuu care să acopere toate scaunele pentru spectatori, dar și 1500 – 1800 de locuri de parcare. Valoarea totală a proiectului este estimată la cca. 85 milioane de euro, sumă ce include costuri pentru studiul de fezabilitate, lucrări de proiectare și de construcție, dar și pentru lucrări de amenajări exterioare.
În ultimii 2 ani, la Chișinău a avut loc un șir de workshop-uri, organizate în comun cu experți de la UEFA, dedicate alcătuirii noii Strategii a Federației Moldovenești de Fotbal pentru perioada 2025/30. În luna noiembrie current FMF a găzduit ultimul seminar de acest gen, pentru analiza finală și stabilirea direcțiilor de dezvoltare a fotbalului moldovenesc pentru următorii 4 ani. Prezența și angajamentul tuturor participanților au subliniat determinarea Federației Moldovenești de Fotbal de a face din fotbalul moldovenesc un model de excelență și dezvoltare.
Noua strategie a Federației Moldovene de Fotbal va continua să susțină cei 4 piloni pe care s-a axat Strategia FMF 2020/2024: Grassroots, Fotbalul feminin, Campionatul național și Selecționatele naționale. În timp ce scopul strategiei precedente a fost dezvoltarea fotbalului de mase, în noua strategie ne concentrăm atenția pe fotbalul de elită, fără a neglija însă creșterea participării. Comunicarea și promovarea modului sănătos de viață vor fi instrumente cheie în strategia noastră.
Continuăm să lucrăm împreună pentru un viitor mai bun al fotbalului nostru național!