Astăzi la nivel mondial este marcată Ziua Internaţională a Neutralităţii și, cu această ocazie, Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, spune că „este o zi importantă şi pentru noi, cetăţenii Republicii Moldova, deoarece în ultima perioadă a ieşit în evidenţă mai mult ca oricând faptul că neutralitatea este o valoare de bază, piatra de temelie ce poate asigura pacea şi dezvoltarea armonioasă a ţării noastre”.
„Pentru Partidul Republican Inima Moldovei asigurarea păcii este o prioritate absolută şi noi suntem siguri că realizarea acestui obiectiv este posibilă prin obţinerea recunoaşterii neutralităţii noastre la nivel internaţional. Avem suficiente exemple de ţări neutre, care au mers pe această cale, iar eforturile depuse s-au încununat de succes. Şi noi trebuie să urmăm respectiva cale, iar un prim pas în acest sens îl vedem prin organizarea unui referendum consultativ în problema neutralităţii concomitent cu alegerile parlamentare din 2025. Opţiunea clară pro-neutralitate, exprimată de cetăţeni în cadrul referendumului, va pune capăt polemicilor la temă, pe care le declanşează periodic unii dintre cei ce-şi doresc revizuirea statutului de neutralitate. Totodată, opinia exprimată de cetăţeni va servi şi pe post de mandat dat autorităţilor să acţioneze în vederea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova”, a relatat politiciana.
Irina Vlah, adresându-se cetățenilor, a menționat că, ziua pe care o marcăm astăzi este încă un prilej să reflectăm asupra statutului de neutralitate consfinţit în Constituţie, dar şi să facem unele concluzii privind acţiunile ce se impun în continuare ca acest statut să genereze maximă eficienţă.
„Iar concluzia de bază care se impune este că Republica Moldova are viitor doar ca stat neutru. Neutralitatea trebuie să stea şi la baza Concepţiei politicii noastre externe, şi la baza Strategiei securităţii naţionale, şi la baza tuturor acţiunilor îndreptate spre reintegrarea ţării. Neutralitatea este prezentul şi viitorul nostru, şi trebuie să depunem toate eforturile ca acest lucru să-l înţeleagă toţi, inclusiv minoritatea care încă mai caută alternative din acest punct de vedere. Neutralitatea nu are alternativă în cazul Republicii Moldova! Să o păstrăm şi să o dezvoltăm, iar aceasta ne va permite să valorificăm enormul potenţial pe care-l are Republica Moldova ca stat suveran şi independent!”, a subliniat liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”.