În data de 27 noiembrie, în satul Javgur, raionul Cimișlia, a avut loc ceremonia de inaugurare a lucrărilor de modernizare realizate la IMSP Centrul de Sănătate Javgur. Acest proiect a vizat îmbunătățirea condițiilor de acces și funcționare a centrului medical, contribuind la creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor.
Printre lucrările efectuate se numără reabilitarea trotuarului din fața centrului, amenajarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități și instalarea unei fose septice moderne. Aceste intervenții au fost realizate cu scopul de a deservi mai bine atât cei peste 2700 de locuitori ai comunității, cât și refugiații ucraineni găzduiți în raion.
Evenimentul a reunit oficialități locale și reprezentanți ai organizațiilor internaționale precum, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, vicepreședinta raionului, Ana Donia, primarul satului Javgur, Constantin Răileanu, șefa misiunii OIM, Ester Ruiz de Azua și coordonatorul regional pentru refugiați al PRM, Robyn Prinz.
Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci a venit cu un mesaj de mulțumire pentru sprijinul acordat și și-a exprimat convingerea că în viitor vom colabora pentru lucruri frumoase în folosul comunității noastre.
Totodată, coordonatorul regional pentru refugiați, Robyn Prinz, a transmis un mare respect către cetățenii Republicii Moldova pentru generozitatea și mobilizarea de care au dat dovadă oferindu-le suport și sprijin refugiaților.
Acest proiect a fost realizate cu suportul financiar generos din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii.
Renovarea IMSP Centrul de Sănătate Javgur este un exemplu de implicare și cooperare eficientă între autoritățile locale, partenerii internaționali și comunitate, demonstrând că împreună putem construi un viitor mai bun.