Primăria Municipiului Chișinău informează că odată cu instalarea sezonului rece, serviciile municipale au intensificat asistența pentru beneficiarii centrelor sociale cu subordonare municipală. Astfel, la Centrul de Găzduire și Orientare pentru Persoanele fără Domiciliu Stabil se află acum 60 de beneficiari, urmând ca numărul de solicitări să crească odată cu scăderea temperaturilor de afară, respectiv autoritățile locale vor veni cu măsuri suplimentare în vederea susținerii acestor categorii de cetățeni.
Totodată, echipa mobilă și lucrătorii sociali au realizat 2865 de intervenții la domiciliu, pentru persoanele care beneficiază de servicii de profil.
Informații în acest sens au fost prezentate luni, la ședința operativă săptămânală a serviciilor Primăriei Chișinău, de către Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială.
Cu referire la domeniul medical, responsabilul DGAMS a informat că municipiul Chișinău se află la un nivel destul de bun și avansat privind imunizarea împotriva gripei sezoniere, de peste 90% pentru categoriile de risc, ceea ce a dus la diminuarea cazurilor de îmbolnăviri cu pneumonii și bronhopneumonii.
Cetățenii sunt îndemnați în continuare să se vaccineze contra gripei sezoniere, dar și contra COVID-19, pentru a preveni îmbolnăvirile și, respectiv, supra sarcina pe personalul medical/pe instituțiile medicale.
În altă ordine de idei, Vladimir Bolocan a reiterat necesitatea reinstituirii serviciului oncologic municipal, pentru a îmbunătăți accesul la diagnostic și tratament, reducând astfel presiunea asupra instituțiilor de profil cu subordonare republicană.