Treizeci de pompieri au participat la un curs specializat de instruire în domeniul lichidării incendiilor de vegetație și forestiere. Instruirile s-au desfășurat în perioada 11-15 noiembrie 2024 în cadrul Centrului Republican de Instruire al IGSU din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni.
Cursul a fost organizat în baza unui program de formare cu privire la Sistemul de comandă și răspuns în acțiunile de stingere a incendiilor de vegetație și forestiere, în contextul cooperării Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu Serviciul Forestier din Statele Unite ale Americii.
Pe parcursul a cinci zile, cei 30 de pompieri au fost instruiți de o echipă de formatori ai IGSU, specialiști în domeniu, în vederea consolidării capacităților operaționale și de intervenție în realizarea misiunilor de stingere a incendiilor de vegetație.
În cadrul instruirilor, formatorii au abordat atât aspecte teoretice, dar și au organizat exerciții practice, esențiale pentru consolidarea capacităților de intervenție.
Programul a inclus noțiuni fundamentale despre incendiile de vegetație, tehnici de luptă cu focul, metode de localizare și lichidare a focarelor de ardere, dar și procedee de evacuare din zonele de risc și identificare a locurilor sigure.
Totodată, au fost abordate subiecte privind interdependența dintre condițiile meteorologice nefavorabile și riscul sporit de incendii de vegetație. Participanții au fost instruiți detaliat privind influența factorilor meteorologici, cum ar fi instabilitatea atmosferică și temperatura ridicată, asupra focarelor de ardere, care pot contribui semnificativ la izbucnirea și extinderea rapidă a incendiilor de vegetație.
De asemenea, salvatorii au fost instruiți la capitolul elaborării planului de acțiuni în vederea lichidării focarelor de ardere, gestionarea resurselor și mijloacelor implicate în procesul de stingere, dar și siguranța personală și importanța echipamentului de protecție. Mai mult, participanții au fost instruiți la capitolul managementul fluxului informațional în situațiile de risc, dar și principiile funcționării sistemului de comandă și răspuns în lichidarea situațiilor de urgență.
Un aspect important al organizării cursului, a fost testarea noilor cunoștințe și abilități prin exersarea situațiilor tactice, create de formatori, în vederea consolidării capacităților de lichidare a incendiilor de vegetație.
După finalizarea cursului, participanții au primit certificate, ceea ce confirmă calificarea acestora în vederea realizării misiunilor de intervenție la stingerea focarelor de ardere.
Scopul principal al acestui curs a fost întărirea competențelor operaționale ale echipelor de intervenție în vederea gestionării eficiente a situațiilor de urgență generate de incendiile de vegetație și forestiere, precum și pregătirea acestora pentru a face față unor provocări din ce în ce mai complexe în domeniul protecției mediului și siguranței comunităților.