Încă un proiect de asigurare cu apă potabilă a fost implementat, în centrul țării, prin intermediul Programului Național „Satul European”, ediția I. În satul Camencea din raionul Orhei, peste 100 de gospodării, cu aproximativ 400 de locuitori din zona nordică a localității, care se confruntau cu o lipsă acută de apă, beneficiază acum de apă de calitate la robinet.
Proiectul „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă pentru locuitorii satului Camencea, comuna Donici” a inclus construirea a aproximativ 11 km de rețele de apeduct, două rezervoare de apă cu o capacitate de 50 de metri cubi fiecare, o stație de tratare a apei și instalarea a 104 branșamente individuale.
La sistemul de apeduct au acces, în total, peste 300 de gospodării, cu aproximativ 1.250 de locuitori. Dintre acestea, mai mult de 100 de gospodării, cu aproximativ 400 de persoane, două instituții publice (gimnaziul, cu 135 de copii, și grădinița, cu 52 de copii), precum și doi agenți economici locali, au fost deja conectate la rețeaua de alimentare cu apă potabilă.
Potrivit primarului comunei Donici, Serghei Guzun, acest proiect este vital pentru locuitorii din Camencea, în special pentru cei din partea de nord a satului, care se confruntau permanent cu o lipsă acută de apă.
„Având în vedere că apele freatice sunt foarte adânci, mulți localnici care încercau să își construiască fântâni au renunțat din cauza costurilor exorbitante. Astfel, adesea erau nevoiți să parcurgă distanțe mari până la fântânile din sat unde găseau apă sau să o procure din magazine. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Datorită acestui proiect, întreaga zonă nordică a satului a fost conectată la rețeaua de apă potabilă, ceea ce reprezintă o mare ușurare și bucurie pentru acești oameni.
De asemenea, suntem bucuroși că am fost selectați și pentru ediția a II-a a acestui program național, ceea ce ne va permite să extindem rețeaua de apă și să construim branșamente pentru celelalte 200 de gospodării din sat.
Mai mult, vom putea construi și o rețea de canalizare, ceea ce va contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de trai, protejând, totodată, mediul înconjurător. Suntem profund recunoscători Guvernului pentru implementarea acestui program, care aduce o contribuție semnificativă la îmbunătățirea vieții oamenilor din mediul rural”, a adăugat primarul.
Pentru acest proiect, Guvernul, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, a alocat suma de 6,47 milioane de lei. Costul estimat al celui de-al doilea proiect, care prevede extinderea sistemului de apeduct și construirea unei rețele de canalizare în satul Camencea, ce urmează a fi implementat prin Programul Național „Satul European”, ediția II, este de 9,5 milioane de lei.