Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, a fost sărbătorită la Leova de către creștinii ortodocși de stil vechi. Cu ocazia Hramului oraşului, oamenii au avut parte de surprize și voie bună, iar atmosfera a fost încinsă de muzică și dans.
Evenimentele dedicate Hramului oraşului Leova au început în dimineaţa zilei de 27 octombrie cu slujba la biserica din or. Leova sf. Parascheva, continuînd la ora 12:00 cu o depunere de flori la bustul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Manifestația prilejuită de eveniment a fost inaugurată de primarul orasului, Gărgăun Vitalie, care a înmînat cadouri cuplurilor ce sînt în căsătorie peste 50 de ani.
Invitații de onoare la festivitate au fost delegația primăriei Boldești – Scăeni cu dl primar Constantin Bucuroiu și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova dna Elena Bacalu, care au venit cu urări de bine și prosperitate pentru toți locuitorii orașului.
În numele Consiliului Raional Leova vicepreședintele raionului, Eujenii Buraga, a adresat un cuvînt de felicitare orășenilor, dorindu-le dezvoltare continuă localității și cît mai mulți vizitatori.
Pe parcursul zilei, locuitorii oraşului au fost invitaţi să participe la expoziţia-concurs de artă decorativă amenajată pe piața Independenței din or. Leova.
Pentru iubitorii de sport a fost desfășurat minifotbal, învingătorii fiind premiați cu diverse cadouri.
De distracții au avut parte și cei mici. Pentru ei a fost amenajată o zonă de agrement.
Seara a avut loc concertul festiv al cîntăreților Valentin și Luminița Dragomir.
Sărbătoarea a luat sfîrșit seara tîrziu, cu focul de artificii și hora care i-a adunat pe toți cei prezenți la eveniment.
Elena Ivanov