Reprezentanți ai Primăriei municipiului Ungheni au participat la o vizită de studii în Ungaria și Slovacia, pentru a studia inițiativele inovatoare privind mobilitatea ecologică.
Potrivit Primăriei, au luat cunoștință de transportul și mobilitatea urbană în Bratislava, au vizitat șantierul unei noi linii de tramvai și piste pentru bicicliști în unul din cartierele capitalei Slovaciei.
Totodată, au beneficiat de lecții de planificare sustenabilă a mobilității urbane în Budapesta, au studiat experiența ce ține de turismul bazat pe natură – operarea unei flote eco-mobile de canoe și biciclete. Un modul special a fost dedicat instruirii ghizilor de turism cum să creeze experiențe accesibile pentru copii cu nevoi speciale.
Ideile și bunele practici se vor regăsi în anii următori și la Ungheni.
Vizita de studii a fost realizată în carul proiectului „Îmbunătățirea politicilor de ciclism, cu accent pe reziliența la schimbările climatice, accesibilitate și siguranță” (CycleRight), finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg Europe și implementat de Primăria Ungheni, care a aderat la proiectul respectiv alături de alți 11 parteneri din 8 regiuni din Belgia, Ungaria, Italia, Letonia, România, Suedia și Polonia.