Partidul Social Democrat European (PSDE) și-a expus astăzi, într-o conferință de presă, poziția în legătură cu referendumul privind integrarea europeană a R. Moldova. Actualmente, formațiunea este implicată activ în mai multe acțiuni de informare și mobilizare a cetățenilor.
După cum a menționat de nenumărate ori – PSDE se pronunță clar și categoric în favoarea opțiunii „DA” și îndeamnă toți cetățenii R. Moldova să susțină acest plebiscit. Există mai multe argumente care ne determină să insistăm asupra acestei decizii, chiar dacă puterea actuală încearcă să politizeze în exces referendumul și să-l folosească în interesul său electoral.
„Primul și cel mai important argument este cel de ordin securitar. Din păcate, ne aflăm astăzi în epicentrul unor turbulențe geopolitice majore, provocate de invazia rusă în Ucraina. Astăzi, avem de ales doar între două direcții, Est sau Vest. Una duce spre Bruxelles, iar cealaltă spre Moscova. Alte căi pe care să mergem nu avem, indiferent ce spun unii politicieni, care încearcă să obțină voturi”, a declarat președintele PSDE, Ion Sula.
Liderul social-democrat a accentuat că asigurarea securității este cea mai mare provocare, iar singurul loc unde cetățenii se pot simți acum în siguranță este Uniunea Europeană. În afara acestei familii, statul nostru este extrem de vulnerabil.
„Vreau ca moldovenii să înțeleagă un lucru foarte important: dacă ne oprim acum sau, mai rău, schimbăm vectorul de dezvoltare, Republica Moldova riscă să se împotmolească în haos și incertitudine și chiar să dispară de pe hartă. În astfel de condiții, șansele noastre de dezvoltare și revenire pe un făgaș al normalității devin practic imposibile”, a subliniat Ion Sula.
Pentru a nu admite acest lucru, PSDE îndeamnă toți cetățenii, indiferent de simpatiile politice, să iasă pe 20 octombrie la referendum și să spună „DA” aderării la Uniunea Europeană! PSDE consideră integrarea europeană o prioritate absolută și va continua să prezinte argumente în favoarea acesteia pe parcursul campaniei electorale.