Federația Moldovenească de Fotbal continuă să sprijine dezvoltarea tinerelor jucătoare prin proiectul inovator UEFA Playmakers, implementat în Republica Moldova. Recent a avut loc o vizită specială la centrul Playmakers de la IET nr. 3 din orașul Ștefan-Vodă, unde 23 de fetițe, inclusiv cele cu cerințe educaționale speciale, cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani, au participat cu entuziasm la sesiunile interactive. Aceste activități nu doar că le dezvoltă abilitățile motorii, dar și le oferă ocazia de a socializa și de a se bucura de experiențe noi.
Sesiunea a fost coordonată de antrenoarele Dina Borovic și Ana Coman, sub atenta supraveghere a părinților și cu sprijinul psihologului și directoarei instituției. Implicarea acestora a contribuit la crearea unor parteneriate durabile, susținând educația și dezvoltarea personală a copiilor.
La final, micuțele participante au primit cadouri tematice „Regatul de Gheață II” oferite de Federația Moldovenească de Fotbal, consolidând experiența lor pozitivă și încurajându-le să continue să exploreze lumea fotbalului cu bucurie și entuziasm.
Această inițiativă la Centrul IET nr. 3 evidențiază angajamentul Federației Moldovenești de Fotbal de a face sportul accesibil pentru toți copiii, indiferent de provocările lor, oferindu-le oportunitatea de a se dezvolta într-un mediu prietenos și incluziv