La 26 septembrie curent, în incinta Consiliului raional Rezina, a avut loc ședința de lucru, cu privire la inițierea lucrărilor cadastrale masive și activitățile de bază, ce urmează a fi executate în cadrul Proiectului de Înregistare şi Evaluare Funciară (PIEF), în unitățile administrativ-teritoriale.
La ședință au participat reprezentanții proiectului PIEF dl Antociuc Vitalie și dl Covali Valeriu, reprezentantul companiei SC „IMOBIL STAR” dl Veveriță Mihai, șef Serviciu Cadastral Teritorial Rezina IP CBI dna Natalia Reznic, șef serviciu Arhitectura Relații Funciare și Cadastru din cadrul Consiliului raional Rezina dna Ucrainciuc Ella, primarii și specialiștii în relații funciare din localitățile Otac, Trifești, Mincenii de Jos și Pripiceni-Răzeși.
Pe parcursul ședinței au fost puse în discuții principalele aspecte cu privire la lucrările cadastrale, etapele de executare a acestora, actele normativ-lesislative din domeniul cadastral, responsabilitatea autorităților și termenii de executare.
În urma licitației desfășurate pentru executarea lucrărilor cadastrale în raionul Rezina, a fost selectată compania SC „IMOBIL STAR”, pentru unitățile administrative-teritoriale a satelor Otac, Trifești, comunele Mincenii de Jos și Pripiceni-Răzeși.
Proiectul dat (PIEF), are ca scop asigurarea calităţii şi transparenţei administrării funciare în Republica Moldova, prin înregistrarea bunurilor imobile în proprietate publică şi a celor în proprietate privată și asigurarea metodologiilor pentru evaluarea bunurilor imobile.