Polițiștii din raionul Dubăsari vor dispune de condiții moderne de muncă, asta după ce a fost renovată instituția Sectorului de Poliție nr. 1 „Ustia” al Inspectoratului de Poliție Dubăsari. Investiția, în valoare de peste 3,7 milioane de lei, face parte din Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2022.
Modernizarea sectorului de poliție are ca scop crearea unor condiții optime pentru desfășurarea activităților polițienești, conform standardelor europene.
În discursul său, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a subliniat că angajații Sectorului nr. 1 au o responsabilitate enormă, dat fiind faptul că își desfășoară activitatea într-o zonă de securitate specială, deservind teritoriul situat pe ambele maluri ale râului Nistru.
„Construirea acestui sector de poliție marchează o realizare esențială în cadrul eforturilor Ministerului Afacerilor Interne de modernizare și dezvoltare continuă. Crearea unor condiții de lucru moderne și sprijinirea angajaților noștri sunt priorități fundamentale, întrucât succesul intervențiilor și eficiența polițiștilor depind direct de pregătirea și resursele de care dispun. În situații critice, de promptitudinea și profesionalismul lor depinde salvarea de vieți și siguranța comunității”.
La rândul său, chestorul Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției, a menționat: „Acest sector nu doar că va îmbunătăți calitatea serviciilor oferite cetățenilor din zonă, dar va contribui și la consolidarea încrederii publicului în forțele de ordine. Cetățenii vor putea veni aici cu încredere, știind că sunt sprijiniți de profesioniști dedicați și bine pregătiți”.
Cei 11 angajați ai Sectorului nr. 1 deservesc peste 13.000 de cetățeni din 5 localități: Ustia, Holercani, Marcăuți, Oxentea și Molovata, contribuind astfel la menținerea ordinii și siguranței publice pe ambele maluri ale râului Nistru.
Sectorul renovat va spori eficiența polițiștilor în îndeplinirea misiunilor de asigurare a ordinii și securității cetățenilor, oferind un mediu de lucru modern, adaptat nevoilor comunității și conforme cu principiile activității polițienești comunitare.
Totodată, în cadrul evenimentului, pentru profesionalismul și meritele deosebite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, comisarului principal Iurie Burnusus i s-a acordat gradul special înainte de termen de comisar șef.