În orașul Dondușeni sunt în plină desfășurare o serie de lucrări de revitalizare urbană în cadrul unui proiect implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Astfel, viitorul teren de sport și de agrement de pe strada Aleksandr Pușkin din orașul Dondușeni capătă contur tot mai pronunțat.
Miercuri, 25 septembrie, ADR Nord a inspectat șantierul din orașul Dondușeni. Lucrările în cadrul proiectului au fost executate în proporție de 57% și decurg conform graficului stabilit.
La Dondușeni se desfășoară lucrări de amenajare a circa 7000 mp de teren, valorificat în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai a cetățenilor. În prezent, se efectuează lucrări de compactare a pietrișului, urmând betonarea suprafețelor compactate. Anterior, pe șantier au fost executate lucrări de întărire a digurilor canalului de scurgere a apelor pluviale, care va preveni înnămolirea gospodăriilor din preajmă, zona verde și terenul de sport aflat în plină reconstrucție.
Din grupul-țintă al proiectului fac parte circa 8700 locuitori ai orașului Dondușeni, inclusiv circa 950 de elevi de la trei instituții de învățământ din localitate.
Valoarea totală a proiectului „Reabilitarea infrastructurii de agrement și zonei verzi de pe str. Pușkin, orașul Dondușeni” constituie 8,5 mil. lei, din care 7,5 mil. lei – alocate din sursele FNDRL și 849,8 mii lei – contribuția locală.