Începând de astăzi, 25 septembrie și până la 20 octombrie 2024 va fi suspendat traficul rutier pe str. Chișinău, tronsonul Primăria-parcul auto-drum național R-5. Despre aceasta a anunțat Primăria satului Budești.
Astfel, în perioada menționată, circulația transportului care traversează centrul localității va fi redirecționat pe străzile adiacente.
Măsura a fost luată în legătură cu demararea lucrărilor de reparație a străzii Chișinău, care presupun reabilitarea învelișului asfaltic pe tronsonul menționat și plombarea segmentului de stradă rămas.
Lucrările se realizează în cadrul programului de reparația a străzilor din suburbii, finanțat de Primăria mun. Chișinău prin intermediul Direcției generală mobilitate urbană.
Pe perioada desfășurării lucrărilor de reparație, circulaţia transportului public (ruta nr.31) va fi pe drumul național M-5 în ambele direcții.
Primăria satului Budești vine cu scuzele de rigoare către cetățenii localității pentru incomoditățile create.