Pe șantierul drumului R33 Hîncești – Lăpușna – M1, km 0+00 – km 37+200, sunt în plină desfășurare lucrările de așternere a stratului de macadam.
De asemenea, pentru astăzi sunt planificate lucrări de așternere a stratului de binder pe un sector de aproximativ 2 km.
În localitățile Lăpușna și Onești se execută lucrări de terasament, lucrări de excavare, precum și de instalare a bordurilor.
Alte lucrări în execuție la moment sunt:
- frezarea îmbrăcămintei din beton asfaltic;
- așternerea stratului din amestec reciclat;
- consolidarea rigolelor trapezoidale;
- execuția podețelor dreptunghiulare.
Sectorul de drum supus reabilitării are o lungime de 37,2 km și traversează mai multe localități din raionul Hîncești, contribuind astfel la dezvoltarea regională, precum și la sporirea siguranței și confortului rutier pentru locuitorii din zonă și participanții la trafic.
“Mulțumim Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect!,” spune ASD.