Lucrările de reabilitare ale căilor ferate din sudul țării sunt în toi. În ultima lună, pe o porțiune de aproape 4 km a sectorului Tighina-Hagimus, partea a tronsonului Tighina-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiuleşti, a fost reparată capital suprastructura căii ferate prin montarea traverselor, șinelor provizorii și a stratului de piatră, urmează instalarea șinelor noi.
La moment, sunt curățate podurile și podețele, dar și canalele de evacuare ale apelor. În plus, se înlocuiesc și 60 de schimbătoare de cale.
În următoarea perioadă, lucrările de reabilitare vor continua și pe alte segmente feroviare.