Polițiștii din Sîngerei, în comun cu procurorii din Sîngerei și cu suportul mascaților din BPDS ,,Fulger” a IGP au deconspirat activitatea infracțională a unui grup de bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 50 de ani, originari din aceeași localitate, suspectați de circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare prin intermediul aplicațiilor online.
Oamenii legii au stabilit că suspecții comercializau droguri prin intermediul aplicației Telegram.
Ulterior, banii dobândiți din activitatea ilegală erau transferați pe alte conturi bancare.
În vederea acumulării materialului probatoriu, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile celor șase suspecți.
În rezultatul acestora au fost depistate și ridicate: 100 grame de droguri de tip PVP (sare), 50 de grame de marijuana, 41 de pliculețe sigilate cu substanțe asemănătoare drogurilor (care urmează a fi expertizate), aparate artizanale pentru consumul drogurilor, telefoane mobile, carduri bancare, cartele SIM, dar și mai multe cartușe de calibru diferit.
Cei șase suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporţii deosebit de mari.