Acum o oră, în apropierea satului Balabanu din raionul Taraclia s-a produs un grav accident rutier.
Din informațiile preliminare, un Renault Megane a derapat de pe carosabil, după ce șoferul nu a păstrat distanța și a atins remorca unui camion, moment în care a pierdut controlul mașinii și s-a inversat.
Două persoane, un bărbat de 64 de ani și o femeie de 62 de ani, și-au pierdut viața, iar trei persoane cu vârstele de 15, 30, 34 de ani au fost rănite și au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Preliminar, la volan se afla bărbatul care a decedat.
Poliția se află la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Facem apel repetat către conducătorii auto să respecte regulile de circulație și să fie prudenți la volan.