La 4 septembrie 2024, în incinta Consiliului Raional Cahul s-a desfășurat seminarul cu tematica „Culturile de câmp, măsuri de adaptare la schimbările climatice”, dedicat agricultorilor din raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Cimișlia, precum și din orașul Vulcănești, în cadrul căruia au participat șeful Direcției agricultură, relații funciare, cadastru și patrimoniu public, Vasile Raru, alături de experți din domeniul agriculturii.
Printre temele discutate, s-au evidențiat recomandările privind diminuarea impactului negativ al schimbărilor climatice asupra culturilor de câmp, optimizarea regimurilor nutritive ale solului, precum și rolul crucial al îngrășămintelor în combaterea secetei. De asemenea, au fost prezentate soluții moderne pentru adaptarea tehnologiilor de cultivare a porumbului și a culturilor de sorg în contextul schimbărilor climatice tot mai frecvente.
Pe parcursul seminarului a fost subliniată importanța adoptării unor măsuri eficiente de adaptare la schimbările climatice, în vederea protejării producției agricole din sudul țării. Totodată, participanții au fost informați despre cele mai noi tehnologii și practici de gestionare a resurselor agricole, având în vedere prognozele climatice pentru următorii ani.