În Republica Moldova există 119 muzee înregistrate oficial la Ministerul Culturii. Doar 11 din ele se află în municipiul Chișinău, restul — în afara capitalei. Potrivit Biroului Național de Statistică, cele mai vizitate sunt totuși muzeele din Chișinău. Muzeul Național de Artă al Moldovei, Muzeul Național de Istorie sau Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, sunt printre cele mai cunoscute. În capitală există însă și muzee despre care se scrie și se vorbește mai rar, care nu sunt incluse în circuitele turistice. Ce putem găsi interesant, totuși, în ele și care sunt problemele cele mai mari pe care le întâmpină muzeele din Republica Moldova?
Primul muzeu în care am intrat, fiind unii dintre puținii vizitatori din acea zi, este Muzeul Istoriei Învățământului. Un muzeu mic, amplasat într-o clădire istorică pe strada M. Kogălniceanu din Chișinău, o fostă casă privată a inginerului Serbov, care depozitează mii de documente și arată cum s-a dezvoltat învățământul în teritoriul dintre Prut și Nistru. Muzeul păstrează de la piese documentare din perioada antică, până la acte din perioada țaristă, cea a României Mari și cea actuală.
Marginalizat ca fiind un muzeu ”de nișă”, care i-ar putea interesa numai pe specialiștii în domeniu, la Muzeul pedagogiei, cum i se spunea anterior, poți afla multe despre istoria basarabenilor, care au trebuit să își schimbe scrisul de câteva ori în ultimele veacuri.
La Muzeul Istoriei Învățământului este păstrat un exemplar unic al cărții de Limbă Română pe care a încercat să o publice în perioada țaristă un învățător basarabean, Ioan Doncev. Acesta a făcut și o încercare disperată, la 1865, să obțină de la țarina Maria Alexandrovna acordul pentru introducerea limbii române în școlile din Basarabia. Nu a primit însă nici un răspuns. În plus, a rămas fără propria avere, pe care a cheltuit-o pentru editarea cărții de limbă română, și a fost exclus din sistemul de învățământ de către autoritățile imperiale ruse, povestește muzeograful Maria Titiuhin. Cartea sa s-a păstrat ca prin minune la Moscova și a fost adusă la muzeu de către scriitorul Ion Druță.
Un alt muzeu care, s-ar părea, ar trebui să adune mulțime de vizitatori este Muzeul Orașului Chișinău. Cunoscut mai mult ca Turnul de Apă, a fost redeschis în toamna anului 2011, după o pauză de aproape 10 ani, timp în care a fost închis. Cu o vârstă venerabilă de 127 de ani și o înălțime de 27 de metri, cam cât un bloc cu 9 etaje, Turnul de Apă este cu un an mai ”tânăr” decât Turnule Eiffel din Paris. Deși asemenea clădiri sunt de obicei unele dintre cele mai importante atracții turistice, Castelul de Apă nu se poate lăuda decât cu aproximativ 2000 de vizitatori anual.
Partea orașului în care a fost construit era locuită preponderent de oameni înstăriți, povestește ghidul muzeului, muzeograful Liuba Coșman. La mijlocul secolului al XIX-lea s-a pus problema aprovizionării cu apă a acestei regiuni. Construcția Turnului de apă a început la 1860, dar fost finisată doar odată cu venirea în funcția de primar al Chișinăului a lui Carol Schmidt. Acesta, împreună cu arhitectul Alexandru Bernardazzi, a construit două turnuri de apă, dintre care numai unul a rezistat până în zilele noastre. Turnul de apă este terminat în 1888, dar devine funcțional abia în 1892.
Începând din 1940, turnul devine foișor de foc, loc de unde pompierii vegheau asupra orașului pentru a preveni incendiile. În perioada sovietică, începând cu anii 60 ai secolului trecut, turnul devine observator astronomic.
Turnul are 4 săli de expoziție în care se regăsesc exponate provenite din diferite perioade de dezvoltare ale orașului. Cel mai vechi exponat este un vas de lut din secolul IV d.Hr., iar printre obiecte se mai regăsesc monede vechi și copii ale hrisoavelor cu primele mențiuni despre orașul Chișinău.
Spre deosebire de Muzeul Istoriei Învățământului și Muzeul Orașului Chișinău, în Republica Moldova există și muzee care nu duc lipsă de vizitatori. Unul dintre acestea este Muzeul Național de Artă al Moldovei.
Directorul instituției, Tudor Zbârnea, spune că a aplicat de-a lungul anilor mai multe idei de atragere a vizitatorilor, inclusiv i-a ”crescut” organizând ateliere de creație pentru copii, dar și ore pentru studenții de la facultatea de arte. ”Un matur va veni la muzeu, doar dacă a fost și în copilărie”, spune Tudor Zbârnea. La Muzeul de Artă aici sunt organizate diverse evenimente culturale și sunt aduse expoziții noi. Toate aceste evenimente sunt finanțate atât din veniturile pe care le generează muzeul, care dă în locațiune o parte din spațiu unui restaurant, cât și din proiecte de finanțare externe.
Din 2003, a început renovarea clădirilor în care se află muzeul, reprezentând trei edificii reprezentative, monumente de arhitectură pentru secolele XIX- XX. Lucrările au fost inițial finanțate de la bugetul de stat, iar recent, Guvernul României a decis alocarea unui milion de euro pentru finisarea procesului de renovare. Pe directorul muzeului, Tudor Zbârnea, l-am prins în forfota pregătirilor pentru o nouă etapă în renovarea edificiilor.
Fondurile alocate de către autorități pentru finanțarea muzeelor sunt reduse și acoperă doar salarizarea angajaților și întreținerea edificiilor, recunoaște Svetlana Pociumban, consultant principal al Direcției patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii. Care este soluția pentru dezvoltarea muzeelor, pentru păstrarea legăturii cu societatea, pentru atragerea mai multor vizitatori? Mai multă inițiativă din partea muzeografilor și directorilor de muzee în atragerea diferitor proiecte de finanțare și organizarea evenimentelor culturale, afirmă Svetlana Pociumban.
Din cele 119 muzee înregistrate în Republica Moldova, șase sunt private. Totodată, există și muzee neînregistrate, cum ar fi cele mici din localitățile rurale sau muzeele școlare. Anul trecut numărul total al vizitatorilor muzeelor din toată țara s-a ridicat la peste 880 000, cu aproximativ 7% mai mult decât în 2013, după cum arată datele Ministerului Culturii.
Text: Natalia Zaharescu
Foto/video: Aurel Obreja
Editare/IT: Victor Pogor
