Reprezentanţi ai Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi responsabili din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Uregenţă Brăila, România au desfăşurat astăzi la Cahul o şedinţă de lucru pentru stabilirea platformelor de aterizare şi decolare a elicopterelor SMURD în zona de sud a ţării. Responsabilii au discutat şi despre identificrea în vecinătate a punctelor spitaliceşti necesare pentru misiunile de salvare a cetăţenilor.
Grupul de lucru a decis că în caz de necessitate, elicopterele să aterizeze pe trei platforme din oraşul Cahul.
Primul punct a fost selectat în apropiere de aeroport, cel de-al doile fiind pe terenul sportiv “ Atlant”, iar o altă platformă a fost identificată pe stadionul Şcolii Profesionale nr.2.
Pistele au fost selectate în dependenţă de distanţa pînă la punctele medicale, luîndu-se în calcul accesibilitatea echipajelor terestre.
Evenimentul a avut loc în urma implementării Proiectului Naţional SMURD în Republica Moldova, lansat în anul 2014 în ţara noastră. De la demararea acestuia, au avut loc două intervenţii aero medicale pe teritoriul Republicii Moldova.
Diana Munteanu